Saturday, April 20, 2024

Cheloo, solistul Paraziţii, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Must Read

Cătălin Ştefan Ion, solistul trupei Paraziţii, a fost condamnat, miercuri, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru deţinere şi trafic de droguri în vederea consumului propriu. Decizia Tribunalului Prahova şi nu este definitivă.

Potrivit sentinţei, magistraţii Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Cheloo la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi 180 de zile amendă penală.

Termenul de încercare a fost stabilit la patru ani, iar cuantumul amenzii cerute de procurorii DIICOT în sala de judecată a fost de 4.500 de lei.

Decizia nu este defintivă, având drept de contestaţie.

- Advertisement -

Cătălin Ştefan Ion, solistul trupei Paraziţii, a semnat o declaraţie prin care a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat cu DIICOT, în dosarul de trafic de droguri.

În faţa judecătorilor, solistul a declarat că menţine acordul.

Procurorii au propus, potrivit acordului semnat de Cătălin Ştefan Ion, o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este cercetat solistul trupei Paraziţii. După semnarea acordului, întrebat de jurnalişti dacă acest dosar îi pătează imaginea publică, solistul a declarat că ”imaginea este deteriorată şi groaznică de o viaţă, încât nu cred că mai poate schimba imaginea mea ca artist sau ca persoană”.

Surse judiciare au declarat că a avut loc o negociere la care au participat solistul trupei Paraziţii însoţit de avocat şi procurori, iar în urma acestei negocieri a fost încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei iar Cheloo l-a semnat.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x