Acasă ECONOMIE Teraplast Bistrita plateste din iunie dividende cu un randament de 3% si...

Teraplast Bistrita plateste din iunie dividende cu un randament de 3% si aloca o actiune gratuita la fiecare 1,95 actiuni detinute

0

Procesatorul de PVC Teraplast Bistriţa (TRP), controlat de antreprenorul Dorel Goia, plăteşte din luna iunie un dividend brut de 0,0169 lei pe acţiune din profitul pe 2016, ceea ce echivalează cu un randament de 3% la preţurile curente, iar din iulie va aloca investitorilor câte o acţiune gratuită la fiecare 1,95 acţiuni deţinute. Prin urmare, randamentul cumulat din dividende şi acţiuni gratuite este de 54%.

Acesta este al doilea an consecutiv când compania din Bistriţa, cu 323 mil. lei capitalizare, a decis să plătească dividende şi să aloce acţiuni gratuite. Compania va aloca pentru dividende suma de 9,6 mil. lei, în creştere cu 21% faţă de valoarea alocată anul trecut, se arată într-un document publicat pe bursă.

„În contextul în care numărul total de acţiuni a crescut cu 50% în 2016, ca urmare a distribuirii de acţiuni gratuite, valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,0169 lei”, menţionează compania. De la începutul anului acţiunile Teraplast au urcat cu 14% pe un rulaj de aproximativ 12 milioane de lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.05.2017

Subscribe
Notify of

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Exit mobile version