Thursday, March 28, 2024

Fost candidat PSD la funcţia de primar, condamnat definitiv pentru proxenetism. Bătea şi viola tinere şi minore pentru a le obliga să se prostitueze

Must Read

Procurorii DIICOT susţin că membrii grupării, din care făcea partea şi Costică Dobre, fost candidat la funcţia de primar într-o localitate rurală, au bătut şi violat tinerele şi minorele pe care le racolau, în încercarea de a le convinge să se prostitueze, iar unele dintre ele au fost forţate să încheie căsătorii formale.

Costică Dobre, fost candidat PSD la funcţia de primar în comuna brăileană Şuţeşti, a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Galaţi, pe 22 iunie, la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pentru proxenetism, în timp ce fratele său, Ioniţă, va executa 4 ani şi 6 luni de închisoare.

Costică Dobre a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii DIICOT vizavi de acuzaţia de proxenetism, acceptând pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi recunoscându-şi astfel vinovăţia, în timp ce fratele său, Ioniţă Dobre, a primit 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi iniţierea unui grup infracţional organizat.

Soţia lui Ioniţă Dobre, Dana Gabriela, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic de minori şi trafic de persoane. Judecătorii au dispus confiscarea sumelor provenite din exploatarea a nouă tinere şi două minore, în total peste 125.000 euro, şi i-a obligat pe traficanţi să le plătească victimelor suma de 6.000 euro drept daune morale.

- Advertisement -

Ioniţă Dobre racola tinere prin intermediul simigeriei pe care o deţinea pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila, ajutat de soţie şi de fratele său, Costică Dobre.

Procurorii susţin că membrii grupării au bătut şi violat tinerele şi minorele pe care le racolau, în încercarea de a le convinge să se prostitueze, iar unele dintre ele au fost forţate să încheie căsătorii formale, astfel încât să scape de eventualele interdicţii de a intra pe teritoriul unui stat din spaţiul Shengen sau să părăsească ţara fără încuviinţarea părinţilor.

“Începând cu anul 2004, inculpatul Ioniţă Dobre, împreună cu soţia sa, Dobre Dana Gabriela, au racolat prin inducere în eroare mai multe victime de sex femeiesc, pe care le-au trimis în Grecia şi pe care Dobre le-a obligat să se prostitueze, prin ameninţări urmate de exercitarea de violenţe şi supunerea la tratamente degradante”, susţin procurorii.

Una dintre fetele obligate să practice prostituţia, Săndica Z., a încercat să scape de proxeneţi, sărind de la etajul al doilea al imobilului unde membrii grupării o obligau să îşi vândă trupul şi s-a rănit grav, fiind la un pas de moarte.

Tânăra l-a reclamat ulterior la Poliţia din Grecia pe Ioniţă Dobre, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi tentativă de omor.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x