Reteaua de socializare Facebook a avut parte ieri de cea mai gravă întrerupere din istorie, serviciile fiind indisponibile pentru utilizatori la nivel global timp de vreo 5 ore. Cauza întreruperii nu a fost încă făcută publică.
Ultima oară când Facebook a avut o întrerupere de acest tip a fost în anul 2008 când site-ul avea 150 de milioane de utilizatori, în comparație cu peste 2,3 miliarde utilizatori cât are acum. Atât aplicația Facebook cât și cele de Messenger si Instagram sunt indisponibile, utilizatorii neputând trimite sau încărca fotografii.
“Suntem conștienți de faptul că unii oameni au probleme cu accesarea și utilizarea aplicațiilor. Lucrăm să rezolvăm problema cât mai curând posibil”, au transmis reprezentanții Facebook într-un comunicat oficial.
Ca răspuns la zvonurile postate pe alte rețele sociale, compania a declarat că întreruperile nu au fost rezultatul unui atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service), care reprezintă o tehnică folosită de hackeri pentru a întrerupe funcționarea site-urilor sau pentru a le face să cadă și funcționează prin trimiterea unei cantități enorme de tarfic fake către un site web, până când, în final, site-ul cedează.