Friday, April 19, 2024

Cazul Ciobanu: Nu-mi pasă dacă era gay, catolic sau mare creator. Omul putea ucide nevinovați!

Must Read

Puțin îmi pasă dacă Răzvan Ciobanu era gay, catolic, budist, sado-masochist sau cel mai tare creator de modă din România. După opinia mea, subiectivă, de șofer, discuția ar trebui să fie: cam câți oameni nevinovați ar fi putut omorî?

În cazul Ciobanu, a fost o întâmplare că a existat o singură victimă, șoferul. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă în zonă se aflau și alte persoane?

Cam câți nevinovați trebuie să mai moară pentru ca astfel de inconștienți să fie opriți să se mai suie la volan și, dacă o fac și distrug viețile altora, să plătească scump? Că era beat, drogat sau obosit, nu știu, asta va stabili ancheta statului. Dar nici un om conștient, conștient că poate ucide trecători inocenți, căruia îi păsa de viețile altora, nu s-ar fi suit în acea stare la volan și n-ar fi condus așa cum a condus Ciobanu.

Acum două zile, conduceam de la Baia-Mare spre Râmnicu Vâlcea și, toată Valea Oltului, am intrat în curbe cu piciorul pe frână și puternic pe dreapta de teama tembelilor care depășeau fără să le pese că au zero vizibilitate. De două ori am văzut astfel de depășiri, noroc că șoferul care venea din față a putut trage pe dreapta și a oprit, ca să își salveze viața. Ieri, pe A1, spre București, sute de mașini în coloană, la un ambuteiaj generat de lucrările la carosabil, pe la kilometrul 30. Îi spun soției mele: “În câte minute crezi că încep să ne depășească pe banda de siguranță?” În trei minute.

- Advertisement -

Am discutat, acum o lună, despre rata uriașă a accidentelor rutiere și, da, principalul vinovat e PSD-ul care, în loc să construiască autostrăzi, fură și șpăguiește. Dar există o tagmă de șoferi cărora poți să le oferi mâine 1.000 de km de autostradă, ei tot vor continua să omoare oameni în trafic.

Ce-i de făcut? Nu știu. Dar vă spun că, cu cât sunt mai hoți ăi de conduc țara, cu atât poliția e mai slabă, judecătorii mai “toleranți”, iar tembelii din trafic mai agresivi, fiindcă știu că pot omorî liniștiți, întrucât au mari șanse să scape.
Pe Ciobanu să-l ierte Dumnezeu, bine că n-a luat vreun nevinovat cu el.

PS: Fanii creatorului de modă tratează cu o superioritate suverană faptul că nu purta centură: era problema lui. Sigur că nu era doar problema lui. Unu, așa cere legea. Doi, statul român cheltuie acum zeci de mii de lei pentru a investiga acest accident. Da, pare foarte puțin. Sunt bani cu care puteam salva o viață, puteam vindeca un bolnav, puteam pune toalete la o școală dintr-un cătun.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x