Tuesday, April 16, 2024

Viorica Dăncilă a fost votată în BPN al PSD pentru a fi candidat la Preşedinţie

Must Read

Viorica Dăncilă a fost votată astăzi în Biroul Permanent Naţional al PSD pentru a fi candidat la Preşedinţie, decizia urmând să fie validată în Comitetul Executiv.

Singurul contracandidat în interiorul PSD care ar fi vrut să între în cursa pentru Cotroceni, Gabriela Firea, nu are susținerea partidului.

Decizia social-democraților vine după ce au eșuat negocierile cu ALDE, partenerii de guvernare, și cu PRO România, partidul lui Victor Ponta, pentru găsirea unui candidat comun.

De asemenea, potrivit unor surse, decizia a fost votată cu majoritate de voturi, existând doar două voturi împotrivă. Urmează și votul din CEX, unde toți liderii din teritoriu au drept de vot. Aproape toți și-au declarat deja susținerea pentru Dăncilă.

- Advertisement -

Cronologia evenimentelor:

ora 12.50 Surse: Viorica Dăncilă a fost votată în Biroul Permanent Naţional al PSD pentru a fi candidat la Preşedinţie.

ora 12.30 Surse: Firea a anunțat că nu mai candidează

Potrivit unor surse politice, Gabriela Firea a anunțat în ședința Biroului Permanent al PSD că renunță să mai candideze la alegerile prezidențiale. Anterior, primarul general a avut o discuție cu premierul Viorica Dăncilă.

ora 11.40 Oprişan: Dăncilă este o soluţie pentru alegerile prezidenţiale

Viorica Dăncilă este o soluţie pentru alegerile prezidenţiale. Astăzi vom avea o discuţie în interiorul Comitetului Executiv şi Biroului Permanent şi vom lua o decizie în acest sens, dar eu cred că, din punctul meu de vedere, doamna Dăncilă este o soluţie”, a afirmat Marian Oprişan, înainte de şedinţa BPN al PSD.

El a susţinut că Dăncilă ar avea ”şanse mari” într-o competiţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat despre varianta intrării la guvernare a PRO România în schimbul susţinerii candidatului PSD la prezidenţiale, Oprişan a afirmat: “Nu ştiu, asta trebuie discutat foarte serios şi cu conducerea PRO România şi cu ALDE, în aşa fel încât coaliţia să aibă o largă majoritate în Parlamentul ţării”.

ora 11.30 Zetea: Atâta vreme cât Viorica Dăncilă îşi menţine intenţia de a candida la Preşedinţie, va fi aleasă de CEx

Liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea:

“Nu ştiu, vom vedea. E o şedinţă importantă, până la urmă, a Comitetului Executiv, se vor prezenta sondajele de opinie care au fost realizate în această perioadă. Suntem curioşi cu toţii să le vedem, să vedem situaţia în care se află astăzi Partidul Social Democrat. Nu cred că o să fie foarte multe surprize astăzi. În discuţiile pe care le-am avut un colegii, atâta vreme cât doamna preşedinte PSD, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, îşi va menţine intenţia de a candida, eu cred că va fi aleasă de către marea majoritate a colegilor”, a afirmat Zetea înainte de şedinţa Biroului Permanent al PSD, potrivit Agerpres.

El a spus că dacă preşedintele partidului îşi doreşte să îşi asume o candidatură, ’are şanse mult mai mari de a mobiliza o mai mare partea a partidului de a-l pune în spatele ei”.

Acesta este de părere că, în momentul în care începe campania electorală, electoratul îşi schimbă părerile şi în funcţie de prestaţia personală a fiecărui candidat, iar întotdeauna liderul poate să mobilizeze mai bine partidul în spatele său.

Zetea a adăugat, legat de intenţia Gabrielei Firea de a candida, că aceasta “reprezintă o singură organizaţie, cea de Bucureşti”.

“Dar celelalte organizaţii din ţară eu am impresia că au o altă părere”, a mai spus Zetea, susţinând că Viorica Dăncilă a reuşit să câştige organizaţiile partidului “prin foarte multe dialog”.

O să fiţi surprinşi să vedeţi cât de multă răbdare are să stea să vorbească cu fiecare preşedinte de organizaţie, cu fiecare primar în parte, în acest tur de forţă pe care l-a făcut în ultima perioadă în cadrul organizaţiilor locale şi chiar dacă unii intră cu idei preconcepute în discuţiile cu doamna Dăncilă, ies de acolo foarte mulţumiţi”, a afirmat Zetea.

El a apreciat că Viorica Dăncilă are ”şanse egale” cu Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale.

ora 10.55 Dăncilă: ALDE nu va ieși de la guvernare

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat că ALDE nu va ieşi de la guvernare, declaraţia fiind făcută înaintea şedinţei Biroului Permanent al PSD. “Nu cred că ALDE va ieşi de la guvernare. Sunt oameni responsabili, îşi dau seama că stabilitatea în această ţară este foarte importantă”, a precizat liderul social-democrat.

Dăncilă a mai precizat că pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale va exista un vot în şedinţele BPN şi CEx. Întrebată dacă-şi va anunţa candidatura la prezidenţiale, ea a răspuns: “Vedem ce spun colegii”.

Bineînţeles că un sprijin din partea ALDE şi PRO România este un sprijin important, pentru că fiecare aduce un aport, dar PSD este hotărât să meargă în aceste alegeri nu numai să intre în turul 2, ci să le câştige”, a afirmat Dăncilă, întrebată dacă prezidenţiabilul social-democrat va reuşi să intre în turul 2 al alegerilor prezidenţiale fără susţinerea ALDE şi a PRO România.

Ea a punctat că “nu a eşuat nicio negociere” în urma discuţiilor avute cu ALDE şi PRO România.

“A fost un început de discuţii, bineînţeles că fiecare lider trebuie să vorbească cu membrii săi”, a adăugat ea.

ora 10.45 Gabriela Firea: ”Dragoste cu de-a sila nu se poate”

Gabriela Firea face declarații înainte de ședința Biroului permanent Național al PSD, care începe la ora 11.00:

Punctul meu de vedere și al unor colegi a fost acela că aș reprezenta o variantă mai bună, o soluție mai potrivită în acest context politic, că aș fi, să spunem, o gură de oxigen pentru Partidul Social Democrat, după pierderea alegerilor europarlamentare.

Așa cum în viața personală dragostea cu de-a sila nu se poate, eu am vrut să fac un bine partidului sau așa am considerat că este bine pentru partid. Dacă colegii mei, majoritate covârșitoare, nu consideră că această cale este potrivită pentru ei și doresc o altă variantă, nu pot decât să accept votul. Sau nu neapărat, poate nu se va ajunge neapărat la vot, discuția, decizia care se va lua la Biroul Permanent și la Comitetul Executiv. Eu voi spune colegilor mei cum am văzut și văd lucrurile și care sunt atuurile mele pentru a deveni candidatul la alegerile prezidențiale al PSD.

Repet, eu nu pot să impun ceva colegilor mei, nu știu, poate va veni vreodată și vremea mea, să spunem, normal este să respect decizia colegilor.”

Viorica Dăncilă are prima șansă să fie desemnată candidatul PSD la prezidențiale

Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta nu au căzut de acord, luni, să susțină un candidat comun la alegerile prezidențiale.

Social-democrații insistă să aibă un membru de partid în cursă, în condițiile în care șeful ALDE nu renunță la propria candidatură, iar Ponta îl va susține pe Tăriceanu doar dacă acesta iese de la guvernare.

Astfel, social-democrații își aleg marți candidatul pentru Cotroceni, iar Viorica Dăncilă are prima șansă.

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de înscrierea oficială a candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat, partidele de la putere nu par dispuse să susţină aceeaşi persoană. Ultimele discuţii dintre partide nu i-au făcut pe liderii politici să se răzgândească, în condiţiile în care nici PSD, nici ALDE nu vor să renunţe la propriul candidat.

Cu nicio concluzie comună, doar partidul lui Victor Ponta e dispus să facă o alianţă şi asta doar în anumite condiţii. Şeful Pro România l-ar susţine pe Calin Popescu Tariceanu în cursa pentru Cotroceni, dacă iese de la guvernare.

Doar că şeful ALDE nu vrea să renunţe la putere. După ultimele negocieri cu PSD şi Pro România, Călin Popescu Tariceanu îşi doreşte să candideze la şefia statului, chiar şi fără susţinerea politică a celorlalte partide.

În tot acest timp, Viorica Dăncilă se îndreaptă spre o candidatură oficială, mai ales că Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor au renunţat la idee, lăsându-i astfel cale liberă şefei de partid.

Potrivit ultimelor sondaje din interiorul PSD, Viorica Dăncilă are cea mai bună cotă în rândul social-democraţilor, deşi cu un scor foarte mic – doar 11% la încredere.

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD: “Avem nevoie de alianțe, de discuţii cu liderii celor două partide, unul dintre partide fiind partenerul nostru de guvernare.”

Viorica Dăncilă mai are însă o piedică. Gabriela Firea vrea şi ea să candideze la preşedinţia României.

”Eu cred că este o mare greşeală a spune întâi: «Vreau să decidem după sondaje». Nu ne plac sondajele, le dăm la o parte. Doi: «Vreau să decidă organizaţia». Când simţi că organizaţiile nu sunt unanime (…) elimini şi acest criteriu şi mergi la al treilea, răspândit deja de trei zile: «Ne dorim un candidat care să aducă pace, să aducă linişte, fără conflicte». Păi noi avem nevoie de dezbateri! Noi avem nevoie de luptă!”, a declarat Gabriela Firea, sâmbătă seară.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x