Friday, March 29, 2024

Ce înseamnă promovarea la statutul de Piață Emergentă a Bursei de Valori București

Must Read

Știrea serii trecute a fost anunțul FTSE Russel cu privire la promovarea ​pieței de capital românești de la statutul de Piață de frontieră, la cel de Piață Emergentă Secundară.

Aceasta va intra în vigoare din septembrie 2020. De la început trebuie precizat că s-a câștigat greu, dar se poate pierde repede. A durat aproape 7 ani procesul, cu toate bețele în roate puse de unii factori de decizie.

Citeste si: FTSE anunță promovarea Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă pe 20 septembrie 2020. Ce înseamnă asta și ce companii sunt vizate ?

Ce înseamnă acest lucru, potrivit lui Lucian Anghel, președinte BVB:

  • Fonduri mult mai mari decât cele de până acum și care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în urmatorii ani pentru că, pană acum acești administratori de fonduri erau restricționați, prin prospect, să investească în piețele de frontieră.
  • Investitorii români ar putea să beneficieze pe termen lung de această promovare fructificând randamentele oferite de oportunitățile investiționale pe bursă.

“Suntem martorii unui moment istoric: este recunoașterea internațională că Romania merita să fie promovată. Când bursei îi merge bine și economiei îi merge bine. Îmi doresc ca noul statut să deschida ochii cât mai multor manageri din companiile private și de stat și să priveasca bursă ca pe un mediu eficient prin care își pot finanța dezvoltarea afacerilor”, a declarat Adrian Tănase, CEO BVB.

Potrivit acestuia, vom sărbători 25 de ani de bursă modernă în noiembrie anul viitor.

“Ne dorim să le arătăm partenerilor noștri că facem progrese în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii pieței. În acest sens, proiectul Contrapărții Centrale va crea cadrul care va permite o îmbunătățire semnificativă a lichiditații. Țelul nostru pentru următorii 10 ani este să dublăm nivelul de reprezentativitate al pieței în economie de la nivelul actual de 10%, la 20% din PIB”, a spus el.

- Advertisement -

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x