Friday, April 19, 2024

Raport Capex: Economia circulară – sistemul economic al viitorului

Must Read

Devine din ce în ce mai clar că successul individual nu se reduce la simpla producere și acumulare de bunuri. Cultura consumeristă de astăzi este construită în jurul deținerii, posesiunii și este total opusă economiei circulare, bazată pe utilizarea de servicii – partajare, închiriere și reciclare. 

Putem vedea efectele unui sistem economic nesustenabil în fiecare zi, în jurul nostru: guverne care nu colaborează pentru demararea unor politici ce susțin un model circular al afacerilor, cetățeni care nu își cântăresc impactul asupra mediului încojurător și lista poate continua.  

Știința ne-a oferit indicii de mai mult de 40 de ani, când cercetătorii avertizau populația și conducătorii lumii de pericolele care ne așteaptă dacă nu sunt luate măsuri pentru conservarea resurselor. Astăzi, ne surprindem înconjurați de activiști, proiecte de mediu și oameni care vor să vadă schimbări benefice societății, într-un ceas târziu. 

Laura Tuck, Vicepreședintele Dezvoltării Durabile de la Banca Mondială afirmă că “Trebuie să schimbăm politicile care premiază consumul excesiv de resurse. Trebuie să acordăm mai multă valoare moștenirii naturale, precum aerul, pămânul și apa. Costurile pentru epuizarea capitalului nostru natural trebuie să fie împărțite în mod egal”. 

- Advertisement -

Deși am intrat într-o criză climatică, putem găsi o soluție în economia de tip circular. Foarte multe idei  bune au văzut lumina zilei la Forumul Economiei Circulare Globale din 2019 (WCEF): acțiuni pe care le putem demara pentru a da mai multă putere soluțiilor și a face o tranziție fiabilă către o economie de acest tip, pentru atenuarea impactului schimbărilor climatice.

Toate aceste lucruri au totuși un punct incipient comun: cooperarea globală.

Mikko Kosonen, Președintele Fondului de Inovare Sitra din Finlanda, una dintre țările principale în cadrul susținerii acestor mișcări spune că: „O tranziție completă de la sistemul actual la economia circulară va necesita investiții la scară globală, în special în regiunile care sunt în curs de dezvoltare în întreaga lume”.

Regiunea nordică dovedește tuturor că economia circulară funcționează

Economia circulară nu mai este doar o teorie, iar numeroasele exemple din regiunile nordice sunt dovada că alternativele pot aduce rezultate concrete. Foarte multe dintre materialele folosite de societate astăzi pot fi reciclate, dar nu pot fi reînnoite. Cu toate acestea, există și excepții, cum ar fi lemnul, parte din capitalul natural. 

Astăzi, companii mari precum Stora Enso descompun fibrele de lemn în componente minuscule, separate, care pot fi reconstruite în materiale noi. Acestea pot fi utilizate pentru a crea mașini, avioane și chiar sticle pentru consumul zilnic. 

Sundström, CEO-ul companiei susține că poate crea materiale inteligente, precum pachete care dau detalii despre proveniența acestora, conținutul și starea în care se află. În lucru se află și hartia sau panourile solare care pot stoca energie – toate, realizate din lemn. 

De la deșeuri la profit

Compania Neste, care a debutat drept companie de prelucrare a petrolului, susține că deșeurile sunt o materie primă valoroasă. Corporația finlandeză se află într-un proces de tranziție de la o companie de rafinare a petrolului, la o companie circulară, devenind astăzi cel mai mare producător de biodiesel din lume. 

„Materiile prime folosite de noi sunt produse reziduale, precum uleiul de gătit”, spune CEO-ul Neste, Matti Lievonen. „Motorina noastră regenerabilă este vândută în Europa și America de Nord, în timp ce soluțiile noastre sunt utilizate de orașe și companii din California, precum Google.”

Aceste acțiuni nu sunt importante doar pentru generațiile viitoare ci și pentru acționarii și investitorii actuali, care sunt interesați de surse regenerabile și investiții inteligente. În prezent, NesteOil face mai mult profit din surse regenerabile decât din combustibili fosili și susține că această tendință va continua. 

“Compania nu creează doar combustibili regenerabili și își dorește să înlocuiască materialele pe bază de ulei, precum plasticul, cu cele realizate din materiale regenerabile. În prezent, lucrăm împreună cu IKEA pentru a produce astfel de materiale”, a explicat CEO-ul. 

Țările asiatice în creștere intenționează să revoluționeze conceptul de economie circulară globală

Regiunile din Asia au stiluri unice când vine vorba de construirea economiei circulare, iar occidentalii ar putea învăța cum să-și îmbunătățească propriile tehnici cu ajutorul lor. 

Țările din Asia au o abordare variată de dezvoltare a economiilor circulare. Anumite soluții pot fi similare  cu cele din Europa sau America, dar altele sunt unice.

„Japonia este națiunea de frunte în economia circulară”, spune Teppo Turkki, specialistul Sitra din Japonia.

„Populația își trăiește viața pe insule cu resurse extrem de limitate, așa că sunt obișnuiți să dezvolte astfel de soluții încă din anii ’70 -’80.” Turkki afirmă că numai în industria de reciclare există 650.000 de angajați și reprezintă 7% din PIB-ul Japoniei.

„Plătești o parte din taxa de reciclare atunci când achiziționezi un aparat nou precum mașina de spălat sau frigiderul. Aproximativ 80% din piesele auto și 98% din totalul metalelor folosite sunt reciclate în Japonia.”

Tranziția către economia circulară se va produce cu siguranță în orașe, dintr-un motiv simplu: până în 2050, se estimează că aproximativ 75% din populația globală va locui în orașe. Ele sunt de asemenea un motor important al creșterii economice, încât aproximativ 85% din PIB-ul global actual este generat de orașe. 

Economia circulară poate genera afaceri noi și poate îmbunătăți nivelul de trai al societății prin simplul fapt că gestionează mai bine resursele urbane, capacitățile de transport în comun și calitatea vieții și a produselor. 

Este foarte important să îți înțelegi nevoile și să poți raționaliza soluții care te ajută să-ți adaptezi stilul de viață în așa fel încât să atingi autosuficiența individuală. 

Până reușim să facem acest lucru la nivel global, fiecare poate face câte un pas înainte prin educația financiară, care se poate învăța simplu printr-o platformă online de tranzacționare. De ce ar trebui să știi niște lucruri de bază din economie? Uite niște puncte cheie care îți arată de ce e bine să-ți gestionezi eficient resursele pe care deja le deții: 

  1. Cunoașterea economiei și a limbajul economic te poate ajuta să te implici activ în discuții și să-ți împarți ideile cu cei din jurul tău.
  2. Alfabetizarea economică dă naștere la noi forme de analiză mentală, ducând la perspective de ansamblu asupra opțiunilor individuale, atât economice cât și generale, în viața de zi cu zi
  3. Economia face lumea să se învârtă, iar subiectele pe care le cunoști sigur se completează cu un lucru pe care îl faci deja.
  4. Educare colectivă. Vorbind despre un subiect pe care tu îl cunoști îi vei face și pe ceilalți să fie interesați și astfel lansezi un efect de domino care conduce spre educarea societății.  

Un studiu realizat de Asociația pentru Educație personală, socială, de sănătate și economică (PSHE) a descoperit că bunăstarea economică este subiectul despre care studenții și-au dorit cel mai mult să învețe. 

Discuțiile despre reciclare și resurse regenerabile sunt tot mai frecvente și încep să capete importanță în rândul investitorilor din întreaga lume. 

Dacă urmărești companiile importante la nivel macroeconomic și ai mereu detalii recente despre ce se întâmplă în sfera politică, știi deja analiza fundamentală. Acum este momentul să pui aceste cunoștințe să muncească pentru tine. Poți învăța gratuit cum să tranzacționezi, cu ajutorul platformei online oferite de Capex.com. 

Platforma celor de la Capex.com te ajută să: 

  1. Ai access la peste 2.100 de CFD-uri pe instrumente financiare de care sigur ai auzit (aur, petrol, metale, indici, acțiuni internaționale ale companiilor, perechi valutare și multe altele)
  2. Primești răspuns la orice întrebare, prin serviciul de Suport pentru Clienți, chiar în limba română
  3. Tranzacționezi de pe telefonul mobil – acționezi rapid atunci când vrei să închizi sau să deschizi o tranzacție
  4. Ai viteză mare de execuție pentru ordinele tale și să folosești cele mai noi tool-uri din industrie
  5. Îți ții fondurile în siguranța prin proceduri transparente, întrucât sunt autorizați de ASF în România și reglementați de CySEC 
  6. Primești informații zilnice despre piețele de capital, ca să fii la curent cu evenimentele financiare majore 
  7. Îți deschizi noi orizonturi de economii, investiții și cunoștințe generale 

Intră în economia viitorului printr-un sistem ușor, susținut de formule matematice care încep să lucreze printr-un singur click.  Cel mai simplu mod de a te obișnui este printr-un cont de practică, alimentat de Capex cu 10.000 de dolari virtuali pentru ca tu să poți înțelege cum să-ți aranjezi portofoliul, exact pe stilul tău. 

Contul de practică este gratuit și se deschide în doar câțiva pași simpli, apoi tu ai control total asupra investițiilor și portofoliului tău. Chiar dacă nu stăpânești toate informațiile, reprezentanții Capex îți vor răspunde la toate întrebările. Înveți din mers și nu pierzi nimic încercând!

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre serviciile oferite de ei dar nu ai timp să-ți faci propriul research, intră pe capex.com/ro, completează formularul din secțiunea de Suport și te vor suna ei.

CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii. 

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x