Friday, April 19, 2024

Senatul (în calitate de for decizional) a respins inițiativa legislativă privind autonomia Ținutului Secuiesc, care fusese adoptată tacit în Camera Deputaților.

Must Read

Senatul, în calitate de for decizional, a dezbătut și respins în regim de urgență proiectul de lege ce prevedea autonomia Ținutului Secuiesc. Toți senatorii UDMR au votat pentru inițiativa privind autonomia, în vreme ce reprezentanții tuturor celorlalte partide au votat împotrivă, anunță G4Media. S-au înregistrat 126 de voturi împotriva inițiativei (PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, Pro România) și 9 voturi ”pentru” (UDMR). Un singur senator nu a răspuns apelului telefonic și nu a votat.

Actul normativ, inițiat de 3 deputați ai UDMR, a fost adoptat tacit în Camera Deputaților. Forma proiectului includea o listă de teritorii din Ținutul Secuiesc în cazul cărora se acorda autonomia. De asemenea în textul proiectului se prevedea că limba maghiară devine – în respectivele zone – limbă oficială, la fel ca cea română, iar zona din centrul țării urma să fie administrată independent, conform Ziare.com. Ținutul Secuiesc urma să fie compus din județele Covasna, Harghita și “scaunul istoric Mureș”.

Proiectul De Lege Privind Autonomia Tinutului Secuiesc

Proiectul mai arăta că autonomia regională era exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat, precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta. Mai prevedea că președintele Ținutului Secuiesc urma să fie ales de către „cetățenii Ținutului Secuiesc prin alegeri libere și generale, prin vot secret și direct pentru o perioadă de patru ani”.

- Advertisement -

Adoptarea actului în camera inferioară a Parlamentului a stârnit un scandal politic intern. Președintele Iohannis a atacat dur PSD, despre care a spus că „se luptă în birourile secrete din parlament ca să dea Ardealul ungurilor”. „Jo napot kívanok, PSD! Jo napot kívanok, Ciolacu! Oare ce v-a promis Viktor Orban în schimbul acestei legi?”, a mai adăugat șeful statului.

În replică, președintele interimar al PSD l-a acuzat pe Klaus Iohannis că știa că actul normativ urma să fie respins în Senat și că știa că social-democrații nu susțin un astfel de proiect. O reacție a avut și fostul lider PSD, Viorica Dăncilă, care l-a atacat în schimb chiar pe liderul social-democraților. Dăncilă îi cere lui Ciolacu să demisioneze de la șefia PSD: „Partidul nu merită să deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu”.

Liderul UDMR a spus că Iohannis „a avut o declarație nedemnă pentru un președinte, cu un mesaj tipic PRM-ist violent și periculos: ungurii ne iau Ardealul”.

Dan Barna (USR) consideră că „președintele a avut o declarație din zona Vadim Tudor. A încercat să joace această carte a populismului deșănțat, folosind o temă naționalistă total depășită”.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că șefu statului trebuie să vină în Parlament pentru a dovedi „acuzația gravă” că PSD ar fi avut „o înțelegere ascunsă” cu o putere străină pentru a ceda o parte din teritoriul național.

Liderul Pro România, Victor Ponta, l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru declarația referitoare la proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc și mesajul adresat celor din PSD: „Iohannis are exprimări pe care le auzisem la Vadim Tudor și Liviu Dragnea în ultima perioadă. Cred că știa foarte bine că această lege nu va trece”.

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat acid conducerea Camerei Deputaților, după adoptarea proiectului: „Va rămâne însă în istoria Camerei Deputaților rușinea de a fi adoptat o astfel de lege, care pur și simplu umilește și România și poporul român”.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x