În prima sa conferinţă de presă de la preluarea, cu exact o săptămână în urmă, a funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan a anunţat o reorganizare din temelii a instituţiei, în urma căreia de la 1 decembrie vor fi concediaţi 86 de angajaţi, iar în CJ vor mai lucra doar 88.

Noul preşedinte a afirmat că multe persoane plătite de CJ efectiv nu aveau “obiectul muncii”, dar primeau lefuri mari, fondurile de salarizare cumulând 270.000 euro lunar, ba şi bonusuri de până la 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize mici.

“La Consiliul Judeţean trebuie să facem din mers două lucruri: pe de o parte o schimbare de curs, o nouă orientare care să însemne reorganizarea activităţii instituţiei, aşa încât să economisim banii bihorenilor, stoparea rispiei şi orientarea CJ spre bihoreni, în paralel cu încercarea de a face tot ce ţine de noi pentru dezvoltarea economică a judeţului şi creşterea nivelului de trai al bihorenilor”, a spus noul preşedinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, marţi, în prima sa conferinţă de presă susţinută în această funcţie, pe care a preluat-o cu o săptămână în urmă.

Consecvent celor anunţate încă din campania electorală, când a comparat CJ cu o maşină care consumă mult şi numai pentru propriile necesităţi, Bolojan a afirmat că “suntem nevoiţi să reorganizăm instituţia” şi “să depolitizăm activitatea CJ”.

Din 174 rămân 88

Concret, Bolojan a spus că în prima şedinţă a CJ după alegerile din 27 septembrie, care va avea loc joia aceasta, va supune votului (şi având în vedere că grupul PNL deţine majoritatea simplă necesară, proiectul va fi şi votat) reducerea organigramei aparatului propriu al instituţiei.

Asta înseamnă “reducerea personalului de la 174 de posturi (n.r. – efectiv ocupate din cele 195 existente în organigramă), aşa încât din 1 decembrie ne propunem să rămânem cu 88 de angajaţi”.

Tăiau frunze la câini

Bolojan le-a spus jurnaliştilor că a făcut o analiză “cantitativă” a muncii personalului CJ şi “am constatat câteva chestiuni care nu pot fi contestate”, prima fiind faptul că “în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată”, iar o alta că “sunt structuri întregi fără obiect de activitate”, dând ca exemplu structura care, scriptic, se ocupa de gestionarea ariilor protejate, în condiţiile în care “de peste doi ani gestionarea acestora o face o autoritate a statului, iar angajaţii structurii aveau în realitate alte însărcinări”.

Noul preşedinte al CJ Bihor a spus că, în unele cazuri, oamenii nici nu au spaţiu corespunzător în birouri, fiind prea mulţi.

De asemenea, Bolojan a arătat că a găsit un adevărat CJ paralel, adică “o direcţie de turism vizavi de teatru (n.r. – Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică)“, dar şi o alta vizavi de Primărie (n.r. – Agenţia pentru Managementul Destinaţiei), ironizând că “de aceea nu s-au terminat lucrările în Piaţa Ferdinand la timp că erau cozi de turiști” de care se ocupau aceste structuri.

Pe de altă parte, Bolojan a spus că a identificat şi “direcţii care au fost scoase din aparatul propriu al CJ pentru a li se pierde urma”.

270.000 euro lunar

Noul preşedinte al CJ a devenit primul care a făcut publice cheltuielile de salarizare a personalului instituţiei, arătând că lunar acestea se ridică la 270.000 euro, în condiţiile în care multe persoane plătite de CJ efectiv nu aveau “obiectul muncii”.

Bolojan a dezvăluit că mulţi angajaţi au fost “implicaţi” şi în proiecte cu fonduri nerambursabile, dar cu mize şi valori mici, în timp ce echipele de proiect erau supranumerare, astfel că participanţii au încasat, pe lângă salarii, şi bonusuri de până la 50% (în timp ce la Primăria Oradea, spre comparaţie, limita maximă a fost de 30%, dar pentru proiecte într-adevăr importante şi cu echipe reduse ca efective.

Noua organigramă

Bolojan a pus la dispoziţie proiectul noii organigrame ce urmează să fie votat joi, care prevede o reducere cu adevărat drastică faţă de cea instituită sub conducerea lui Pasztor Sandor în 2018, şi care conţinea 195 posturi, dintre care 174 sunt în prezent ocupate.

Cabinetul preşedintelui CJ va fi redus de la 6 posturi (toate ocupate) la doar 3 (Bolojan precizând că încă nu şi-a angajat niciun consilier), iar cele ale vicepreşedinţilor de la câte 2 posturi la câte unul singur.

Potrivit noii organigrame, unele Direcţii urmează să dispară în actuala organizare, devenind servicii sau simple compartimente (un exemplu fiind cel al Direcţiei Patrimoniu). Direcţia Generală Economică se va subţia de la 56 la 27 de angajaţi, Direcţia Arhitectului Şef de la 21 la 16, Direcţia Tehnică de la 37 la 20.

Unele Servicii devin simple birouri sau chiar compartimente, cu mai puţin angajaţi, fiind cazul structurilor Contabilitate, Achiziţii, Juridic (un jurist la Primăria Oradea are 200 dosare în lucru, iar la CJ doar 30), iar Biroul de Presă şi Imagine va dispărea şi el.

De asemenea, noul preşedinte nu a angajat încă niciun administrator public, funcţia vacantată de fostul deţinător, Szabo Jozsef, numit pe vremea lui Pasztor, urmând să fie prevăzută doar pe hârtie o vreme.

“Cu toate supărările”

Noul preşedinte al CJ a precizat că pe locurile eliberate prin concedieri “nu va fi adusă altă clientelă politică”, “nu vom înlocui politrucii altora cu politrucii noştri”.

Totodată, Bolojan a precizat că începând de săptămâna viitoare, selectarea persoanelor care vor rămâne angajate în cadrul CJ se va face prin testare. “După votarea organigramei, acolo unde vor fi două sau mai multe persoane doritoare să ocupe un post, departajarea se va face prin examen”, a spus el, adăugând că în comisiile de examinare, cu membri din afara instituției, vor fi reprezentaţi şi actualii angajaţi.

“Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”, a încheiat Bolojan expunerea pe această temă, subliniind că toţi banii economisiţi prin neplata de salarii unor persoane care nu le merită vor fi direcţionaţi spre cofinanţarea proiectelor de dezvoltare a judeţului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.