Friday, March 29, 2024

Patriarhia Română susţine vaccinarea contra COVID-19

Must Read

Patriarhia Română salută vestea bună a apariţiei vaccinului împotriva COVID care “ar putea diminua şi stopa actuala pandemie”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri.

Totodată, poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne favorabilă vaccinării, însă biserica recunoaşte că nu se poate pronunţa în probleme de ordin strict medical, mai ales că este vorba de un vaccin nou, potrivit comunicatului semnat de purtătorul de cuvânt al Patriarhieri, Vasile Bănescu.

“Vaccinarea anti-Covid 19, între ezitare şi speranţă

Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație. 

- Advertisement -

BOR: Cei care au autoritatea să recomande un vaccin sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical

În legătură cu “caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv. 

În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. 

Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit. 

“Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării”

Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate. 

În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. 

În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă“, se arată în comunicatul Patriarhiei Române, semnat de purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu.

Mii de noi cazuri COVID, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat vineri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 5.340 de noi cazuri de îmbolnăvire și 188 de decese la pacienți confirmați cu COVID.

Potrivit GCS, până vineri, 18 decembrie, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus şi 14.157 au decedat.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x