Thursday, March 28, 2024

Paul al României a fost dat în urmărire internațională pentru a fi dus la închisoare. Prințul s-ar ascunde în Portugalia

Must Read

Prințul Paul al României a fost dat în urmărire internațională în vineri dimineața, după ce joi seară nu a fost găsit la locuinţa sa de poliţişti pentru a fi dus la închisoare.

Fotografia lui a fost publicată vineri pe site-ul Poliției Române. Prințul Paul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare în dosarul retrocedării ilegale a zeci de hectare din cadrul Fermei Băneasa.

Potrivit unor surse din anchetă, acesta ar fi fugit în Portugalia. În schimb, Remus Truică, condamnat la 7 ani în același dosar, a ajuns joi seară după gratii.

Cu Remus Truică, cel care a primit și cea mai mare condamnare, 7 ani cu executare, lucrurile au fost simple, pentru că polițiștii care s-au dus la Snagov l-au găsit pe milionarul român în conacul lui somptuos.

- Advertisement -

Acesta nu s-a opus mandatului de aducere, a fost luat cu mașinile poliției și dus la Penitenciarul Rahova, unde a fost încarcerat.

Lucrurile sunt mult mai complicate cu ceilalți condamnați, pentru că mulți dintre ei nu sunt de găsit. Și ne referim acum la pirncipalii pioni din dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa și a pădurii Fundul Sacului, de la Snagov.

Să începem cu Paul de România. Joi seara târziu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dat condamnarea finală, polițiștii s-au dus în Sectorul 2, la Paul al României acasă, ca să-l ducă la Penitenciarul Rahova.

Numai că polițiștii au găsit-o aici numai pe soția acestuia, pe Lia, care le-ar fi spus că soțul ar fi plecat din România și s-ar afla, potrivit unor surse, tocmai în Portugalia.

Lucrurile sunt la fel de complicate și în privința celorlați condamnați. Oamenii de afaceri Benny Steinmetz și Tall Silberstein, care cel mai probabil se află în Israel.

Știm că statul evreu nu obișnuiește să-și extrădeze cetățenii, motiv pentru care lucrurile vor fi tergiversate în cazul lor până când se va găsi o soluție.

Prințesa Lia a refuzat să spună unde se află soțul său

Paul al României a fost pus, vineri, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română. Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.

Paul-Philippe al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare în dosarul retrocedării ilegale a zeci de hectare din cadrul “Fermei Băneasa”.

Soția sa, prințesa Lia, a refuzat să dea detalii cu privire la locul în care se află Prințul.

În schimb, omul de afaceri Remus Truică, condamnat la 7 ani în același dosar, a ajuns joi seară după gratii, după ce polițiștii l-au preluat din locuinţa din Snagov.

Poliţia l-a căutat joi seară la vila sa din București pe Prinţul Paul-Philippe de România, pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoare, în urma sentineti din dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov.

Poliţiştii au intrat în casa Prinţului Paul al României şi, din ce s-a văzut de afară, au aprins, pe rând, luminile la fiecare etaj al casei şi au căutat în fiecare cameră. După câteva minute, Poliţia şi-a dat seama că Prinţul nu este la dominciliu, aşa că urmeaza să obţină un manadat european de arestare şi urmărire internaţională.

Singura care era la vila Prinţului a fost soţia sa, Prinţesa Lia, care i-a condus pe poliţişti până la ieşirea din curte, după ce au scotocit toată casa, însă nu a oferit detalii cu privire la locul în care se află soţul ei. Prinţul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare.

În schimb, Remus Truică, complicele Prinţului Paul, a fost găsit în locuinţa lui de poliţiştii din Snagov. El a fost preluat de poliţişti şi adus la Penitenciarul Rahova pentru a-şi executa pedeapsa.

Remus Truică, fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, va rămâne după gratii timp de 7 ani, după ce a fost condamnat în același dosar. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat, în lipsă, și pe oamenii de afaceri Benny Steinmetz și Tall Silberstein, la câte cinci ani de detenție. Și jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare, însă cu suspendare.

Prejudiciul înregistrat în dosar este de peste 145 de milioane de euro. Gruparea infracțională, ar fi pus mâna ilegal, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov, spun procurorii DNA.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x