Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor lanseaza marti 15 decembrie, prin Administratia Fondului pentru Mediu, Programul Rabla pentru Electrocasnice dedicat persoanelor fizice.

Incepand cu ora 12.00, toti cei interesati se pot inscrie in Programul Rabla pentru Electrocasnice, in aplicatia informatica disponibila pe site-ul Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM) – www.afm.ro si la sectiunea programului: https://electrocasnice.afm.ro/ .

“Deoarece Programul Rabla pentru electrocasnice a prezentat un mare interes pentru romani – pot sa zic ca de la anuntul de lansare in dezbatere publica a ghidului nu a existat zi sa nu avem solicitari telefonice si scrise din partea publicului, am alocat, in acest an, un buget total de 40 de milioane de lei. Acest buget, dublu fata de anul 2018, va permite utilarea caselor, a cel putin 100.000 de romani, cu aparate electrocasnice de ultima generatie care vor respecta mediul si care vor reduce factura de plata pentru curentul electric. Ii invit pe toti cei interesati sa se inscrie maine, de la ora 12.00, pe site-ul AFM, pentru a obtine voucherele electronice, intreg procesul fiind online, foarte rapid si sigur. Aplicatia va emite un voucher electronic, cu o valabilitate de 15 zile, iar cu acesta, orice roman se va duce la un comerciant autorizat in program, va lasa aparatul vechi pe care vrea sa-l inlocuiasca si va achizitiona aparatul nou pe care si-l doreste”, a declarat ministrul mediului, apelor si padurilor, Mircea Fechet.

In cadrul programului, persoanele fizice beneficiaza de vouchere pentru achizitionarea de echipamente electrice si electronice de uz casnic, cu eficienta energetica clasa A++ si A+++, astfel:

300 de lei pentru masini de spalat rufe cu eficienta energetica cel putin A++; 400 de lei pentru masini de spalat vase cu eficienta energetica cel putin A++; 400 de lei pentru aparate de aer conditionat, inclusiv aparate de aer conditionat portabile, cu eficienta energetica la racire cel putin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lazi frigorifice/congelatoare cu eficienta energetica cel putin A++; 400 de lei pentru televizoare cu eficienta energetica cel putin A; 400 de lei pentru uscatoare de rufe cu eficienta energetica cel putin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Dupa publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, in maxim 15 zile, solicitantii se vor prezenta la unul dintre comerciantii validati, de unde vor achizitiona echipamentul dorit in baza tichetului obtinut dupa inscrierea in programul Rabla pentru electrocasnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.