Conform indicatorului VEKTOR publicat de către Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România, 15 companii au reușit să obțină note peste 9. VEKTOR este indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă.

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a publicat pentru a doua oară indicatorul VEKTOR pentru companiile listate din Piaţa Reglementată în cadrul website-ului Bursei de Valori Bucureşti (BVB), transmite Agerpres.

Potrivit ARIR, VEKTOR este indicatorul comunicării cu investitorii pentru companiile listate la bursă şi este calculat în baza unei metodologii ce include 15 criterii, în linie cu cele mai bune practici internaţionale în relaţia cu investitorii (IR). Au fost notate 77 de companii care au obţinut punctaj de la 0 (comunicare redusă) la 10 (comunicare excelentă).

Care sunt cele 15 companii

Companiile care au obţinut cel mai mare indicator VEKTOR au fost prezentate în cadrul unui eveniment online. Cele 15 companii care au obţinut note peste 9 sunt: Antibiotice, Banca Transilvania, Nuclearelectrica, Purcări, Teraplast, ALRO, Electrica SA, Farmaceutica Remedia, OMV Petrom, Romgaz, Bursa de Valori Bucureşti, BRK Financial Group, Fondul Proprietatea, MedLife şi Transgaz.

“ARIR a finalizat a doua evaluare a companiilor listate din perspectiva comunicării cu investitorii. 15 companii au obţinut note de peste 9, dublu faţă de prima evaluare din 2019, în contextul unei revizuiri a metodologiei. Rezultatele îmbunătăţite scot în prim plan companiile care vor să transmită investitorilor mai multă încredere, printr-o comunicare proactivă, cele mai bune practici în relaţia cu investitorii şi în final transparenţă. Toate trei sunt elemente importante în noul context de piaţă. Impactul adus de VEKTOR este vizibil, indicatorul a devenit reper pentru investitori, companii şi presă. Ne propunem promovarea acestui indicator către Comisia Europeană şi de asemenea extinderea într-o formă adaptată şi pentru companiile de pe sistemul alternativ de tranzacţionare al bursei”, a declarat Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR.

Media pentru toate companiile este de 3,8

Criteriile îndeplinite de cel mai mare număr de companii la evaluarea din decembrie 2020 au fost: criteriul 5 (53 de companii), care se referă la furnizarea informaţiilor despre preţul acţiunilor în cadrul website-ului emitentului şi criteriul 1 (49 companii) care se referă la disponibilitatea datelor de contact pentru echipa de Relaţia cu Investitorii (numele şi prenumele persoanei (lor) de contact, un număr de telefon şi o adresă de e-mail). Criterul 14 care solicită existenţa unei politici de remunerare a fost îndeplinit de cele mai puţine companii (16).

Media indicatorului VEKTOR pentru toate companiile este de 3,8, o creştere de 0,2 puncte faţă de 2019, iar a companiilor din categoria premium este de 7,3. Potrivit ARIR, se remarcă de asemenea o creştere semnificativă pentru companiile din indicele BET, media indicatorului VEKTOR pentru aceste companii fiind 8,6 (în 2019 media a fost 8).

“Ne bucură faptul că există o evoluţie pozitivă din punct de vedere al scorurilor pe care le înregistrează companiile româneşti. Ne bucură că există această ideea de a extinde acest scor şi către piaţa AeRO. Este un proiect pe care îl susţinem”, a declarat miercuri directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Adrian Tănase.

Indicatorul VEKTOR a fost calculat de ARIR pentru prima dată în 2019

Potrivit ARIR, metodologia VEKTOR din acest an a fost actualizată de către un grup extins de specialişti locali şi internaţionali (analişti financiari, profesionişti în IR, consultanţi şi profesori) pentru a include aşteptările investitorilor instituţionali şi individuali.

Metodologia include 15 criterii obiective, aliniate la cele mai bune practici internaţionale în relaţia cu investitorii (IR), printre care: informaţii despre echipa de relaţii cu investitorii, existenţa prezentării pentru investitori şi organizarea conferinţelor telefonice dedicate rezultatelor financiare.

Pe lista de criterii se mai află: publicarea comunicatelor de presă aferente raportărilor financiare, participarea la evenimente cu investitori, furnizarea informaţiilor financiare în format Excel, precum şi transcript/înregistrare conferinţe de prezentare a rezultatelor financiare. Alte criterii care au fost luate în calcul sunt: publicarea informaţiilor despre preţul acţiunii, acoperirea de către analişti financiari, informaţii despre guvernanţa corporativă – conducerea companiei, comitete, politica de remunerare şi
raportarea non-financiară.

“Analiza şi evaluarea informaţiilor publice disponibile, a website-ului şi a secţiunii pentru relaţia cu investitorii (IR) au fost realizate de ARIR şi o comisie de proiect, formată din 10 persoane (analişti de guvernanţă corporativă, profesionişti IR, mediul academic, consultanţi raportare non-financiară) în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie 2020.”, susţin reprezentanţii ARIR.

Totodată, procesul de evaluare a fost auditat în ianuarie de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit şi consultanţă din lume, prezentă în 90 de ţări şi teritorii, cu o experienţă de 25 de ani în piaţa din România.

“Evaluarea comunicării companiilor listate cu investitorii va avea loc anual în noiembrie – decembrie sau oricând, la cererea unei companii listate”, au menţionat reprezentanţii ARIR.

Sursa: capital.ro

Alec_Stocks_RO


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.