Saturday, April 20, 2024

Bursa de la București a terminat săptămâna pe plus. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 219,7%

Must Read
Bursa de la București a terminat săptămâna pe plus. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 219,7%. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 6,3 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 4,08%.

Bursa de la București a finalizat în creștere

Potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucureşti şi consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 160,674 miliarde de lei, în perioada 4 – 8 ianuarie, de la 154,365 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

In această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 303,169 milioane de lei, faţă de 94,827 milioane de lei, în perioada 28 decembrie – 1 ianuarie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 4 ianuarie, când s-au consemnat 152,506 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marţi, 5 ianuarie, cu o valoare a tranzacţiilor de 19,491 milioane de lei.

Care au fost cele mai mari creșteri

Acţiunile Cemacon au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 122,732 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 14,93%.

În top 3 se mai află Banca Transilvania, cu schimburi de 36,361 milioane lei şi o creştere de 1,11% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de 29,560 milioane de lei (5,17%).

- Advertisement -

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Bermas (+35%), Societatea de Construcţii Napoca (+20%) şi SSIF BRK Financial Group (15,61%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Artego, care au înregistrat un declin de 5,41%, urmate de cele ale Zentiva (-3,45%) şi ale Şantierului Naval Orşova (-2,67%).

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x