Saturday, April 20, 2024

CCR critică dur modul în care PSD a vrut să majoreze pensiile: Legea a creat o incertitudine juridică ce afectează dreptul la pensie

Must Read

Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 a creat, din cauza modului defectuos de legiferare, o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, apreciază Curtea Constituţională în motivarea hotărârii prin care a admis, parţial, o obiecţie de neconstituţionalitate privind actul normativ ridicată de Guvern, potrivit Agerpres.

„În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. Desigur, ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona”, se arată în motivarea publicată vineri pe site-ul Curţii Constituţionale.

Curtea explică faptul că eliminarea din Ordonanța dată de Guvernul Orban a articolelor prin care pensiile erau majorate cu doar 14%, creează un vid legislativ, pentru că parlamentarii PSD nu au specificat o nouă valoare a punctului de pensie, ci doar au eliminat articolele din OUG, presupunând că automat intră în vigoare majorarea de 40%.

CCR consideră că stabilirea valorii punctului de pensie nu este doar o chestiune tehnică, ci chiar elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii.

- Advertisement -

„De aceea, în situaţia dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii”, se menţionează în documentul citat.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x