Comisia Europeană va face presiuni asupra statelor membre pentru a stabili o țintă de vaccinare de cel puțin 70% din populația UE până la vară, potrivit unui proiect de recomandare care va fi publicată marți, scrie Bloomberg. Liderii europeni mai au un subiect fierbinte pe masă: certificatul de vaccinare.
„Până în vara lui 2021, statele membre ar trebui să vaccineze minimum 70% din populația adultă”, se mai arată în draftul de recomandare.
Subiect fierbinte: certificatul de vaccinare
Comisia Europeană va promite, de asemenea, să încheie până la finele acestei luni un protocol cu statele membre privind un certificat de vaccinare „care să fie recunoscut și folosit în sistemele publice de sănătate la nivelul UE și care ar putea fi extins apoi la nivel global în coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății”, se mai arată în draftul vazut de Bloomberg.
Proiectul de recomandare, care nu este în formă finală și ar mai putea suferi modificări până la publicare, vine în contextul în care creșterea numărului de infectări a obligat guvernele europene să prelungească măsurile de restricție.
Introducerea unor certificate de vaccinare este printre cele mai controversate subiecte pe masa liderilor europeni: aceste certificate vor permite reluarea călătoriilor, cel puțin pentru cei care au fost vaccinați.
Ideea reflectă nerăbdarea economiilor bazate pe turism, cum este Grecia, de a salva sezonul estival din acest an. Pe de altă parte, țări ca Franța ezită să adopte introducerea unui astfel de certificat, care ar părea că face ca vaccinul să fie obligatoriu, în condițiile în care rezervele sunt limitate și nu toată lumea are acces.
Sursa: digi24.ro