Thursday, April 18, 2024

Cele mai așteptate filme ale anului, amânate din cauza COVID-19

Must Read

Din cauza numărului ridicat de cazuri de COVID-19 din SUA, o nouă serie de filme programate pentru lansarea în cinematografe în februarie, martie sau aprilie sunt amânate sau vândute serviciilor de streaming, relatează Wall Street Journal.

Executivii spun că se aşteaptă la o cascadă de reprogramări care se va întinde pînă în vară.

„Morbius”

„Morbius”, programat pentru lansare de Sony Pictures Entertainment pe 19 martie, va debuta acum pe 8 octombrie, oferind studioulului o marjă de şapte luni şi amânând ceea ce trebuia să fie primul film cu buget generos lansat de la închiderea cinematografelor în martie anul trecut.

Executivii de la Hollywood anticipează că mai multe lansări majore vor fi amînate, inclusiv de două ori întârziatul James Bond „No Time to Die”, planificat în prezent pentru lansare în aprilie, noua adaptare „Cenuşăreasa” a studiourilor Sony şi prequelul „Omul regelui”, produs de Walt Disney.

- Advertisement -

„Top Gun: Maverick”

Paramount Pictures a programat premiera „Top Gun: Maverick” pe 2 iulie şi a spus că nu se aşteaptă ca această dată să se schimbe.

Asta anticipează încă câteva luni dureroase pentru un Hollywood care a rescris calendarul de lansare de mai multe ori de când Covid-19 a închis cinematografele în martie.

Aproximativ o treime din cinematografele din SUA sunt deschise în prezent şi multe funcţionează cu capacitate redusă. Filmul nr.1 din America din acest weekend, „The Marksman”, al lui Liam Neeson, a câştigat 3 milioane de dolari, în timp ce majoritatea veniturilor din filmul nr. 2, „Wonder Woman 1984”, proveneau din locaţii drive-in şi pieţe relativ mici, precum Salt Lake City.

Ar putea fi amânate și cele mai mari titluri din vară

Dacă majoritatea cinematografelor americane rămân închise sau cu capacitate redusă până în mai, ar urma să fie amânate şi cele mai mari titluri din vară, inclusiv „Black Widow” de la Disney şi „F9” de la Universal Pictures.

Cu cinematografele închise, o serie de lansări au fost vândute către servicii de streaming care sunt ele însele lipsite de programe noi, după luni de oprire a producţiei din cauza coronavirusului. Filmul biografic „Statele Unite vs. Billie Holiday”, destinat iniţial lansării de către Paramount Pictures în februarie, va fi difuzat în schimb pe Hulu, o strategie care îi permite, de asemenea, să fie eligibil pentru nominalizările la premiile Academiei din 2021.

Unele titluri, cum ar fi aventura ştiinţifico-fantastică „Războiul de mâine”, cu Chris Pratt în rol principal, sunt vândute către servicii de streaming pentru a evita concurenţa într-o piaţă cu titluri întârziate. Filmul, programat iniţial pentru luna iulie, s-ar fi confruntat cu titluri mai cunoscute, cum ar fi noul „Top Gun” – precum şi cu „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”.

Sursa: gandul.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x