Thursday, December 2, 2021

Fenomenul Florești, „dormitorul” Clujului. Populația comunei a crescut de 7 ori în ultimii 20 de ani

Must Read

Populația totală a țării este în scădere dramatică, pe fondul migratiei si sporului natural negativ, dar există câteva orașe în care populația a crescut semnificativ, după cum arată datele transmise de Institutul Național de Statistică. Între acestea se află Oradea și Cluj-Napoca. Aici putem spune că există mai degrabă o dezvoltare serioasă a suburbiei. Pe de alta parte, sunt orașe în care numărul de locuitori s-a redus la aproape jumătate în ultimii 20 de ani.  

La nivelul județului Cluj, din anul 2000 încoace, populația a înregistrat o creștere de 2,5 %, similar cu orașul Cluj-Napoca unde avem  o creștere de 2,8%.

„Ar fi mai mulți factori: o dată – dezvoltarea economică, numărul de întreprinderi active se menține și crește an de an în județ și în municipiu. Clujul este un centru universitar, cu universități de top, atrage foarte mulți tineri, probabil și stimulați de faptul că după absolvire vor avea un loc de muncă. De asemenea, sectorul IT, care s-a dezvoltat foarte mult”, explică Mariana Negrilă, directorul INS Cluj.

Însă, surpriza cea mai mare este, de departe, comuna Florești.

Comuna Florești a înregistrat în ultimii 20 de ani o creștere uriașă a populației, de aproape 7 ori. Dacă în anul 2000 trăiau aici 6.400 de persoane, acum sunt peste 45.000. Mulți dintre noii locuitori lucrează, de fapt, în Cluj, dar au venit în Florești pentru că aici locuințele erau mai ieftine. Din acest motiv, localitatea este numită și „dormitorul” Clujului.
- Advertisement -

„Erau case și câmp și pomi, uitați ce s-a făcut!”, spune o localnică arătând către un cartier de blocuri noi apărut în Florești. E foarte aglomerat câteodată, spune ea.

Într-adevăr, cei care au fugit de aglomerația din Cluj-Napoca au dat aici de alta.

– E aglomerație din cauza drumurilor, sunt cam înguste, trebuia mai largi, spune un locuitor din Florești.

– Cât faceți din Cluj până aici?

– Poate faci un ceas, poate nu, depinde cum ies oamenii cu mașinile.

– Câți kilometri sunt?

– 6-7.

Câștigul salarial în județul Cluj este al doilea ca mărime din țară, după București. În luna octombrie, brutul a fost de aproape 6.400 de lei, iar la nivelul României, puțin peste 5.000 de lei.

Un alt oraș care a cunoscut o creștere semnificativă a populației în ultimii ani este Oradea.

„La ultimul recensământ, din 2011, populația orașului era recenzată undeva în jurul a 196.000 de locuitori, iar în acest moment, conform statisticilor Direcției de Evidență Publică, populația orașului după domiciliu este de 221.000 de locuitori”, spune Florin Birta, primarul municipiului Oradea.

La polul opus, există orașe a căror populație a scăzut puternic în ultima perioadă.

În județul Suceava, de exemplu, sunt orașe unde s-a înregistrat o depopulare masivă. În Solca, populația aproape s-a înjumătățit într-un deceniu, iar în Milișăuț s-a redus cu 36 la sută. Foarte mulți tineri au plecat la muncă peste hotare și nu s-au mai întors.

Cele mai populate orașe ale țării

În ultimele două decenii, top 5 al celor mai populate orașe ale țării nu s-a schimbat, regăsim aceleași municipii, însă există între ele o schimbare de ierarhie. Constant rămâne Bucureștiul, capitala fiind pe primul loc, cu peste 2,15 milioane de locuitori.

În 2000, pe locul al doilea în clasamentul celor mai populate orașe din țară era Constanța (peste 339.000 de locuitori), dar în 2020 a căzut pe locul al 5-lea, având ceva mai mult de 311.000 de locuitori.

În 2020, locul al doilea este ocupat de Iași, cu peste 387.000 de locuitori, în timp ce în 2000 cel mai mare oraș al Moldovei se afla pe locul 4 (peste 331.000 de locutori).

Clujul, care acum este al treilea cel mai populat oraș al țării, cu peste 327.000 de locuitori, în urmă cu 20 de ani era pe locul al 5-lea, cu aproximativ 319.000 locuitori.

Celălalt municipiu din top 5 este Timișoara. În 2000 era al treilea din țară, cu peste 335.000 de locuitori, dar după două decenii a pierdut un loc, fiind al patrulea, cu ceva mai mult de 325.000 de rezidenți.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Șefa Comisiei Europene: UE trebuie să ia în calcul introducerea obligativității vacccinării anti-Covid

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri, 1 decembrie, că trebuie să avem o dezbatere despre...
- Advertisement -

More Articles Like This