Sunday, July 25, 2021

HoReCa Business Accelerator. Finanțări și oferte de investiții de 410.000 de euro pentru antreprenorii români. Investitorii caută proiecte interesante

Must Read

Investitorii și finanțatorii caută în prezent să investească în proiecte antreprenoriale de producție, tehnologie și servicii pentru industria ospitalității, iar prima ediție a acceleratorului HoReCa Business Accelerator, organizat de Hospitality Culture Institute, a generat finanțări și oferte de investiții de 410.000 euro.

Cea de-a doua ediție a acceleratorului HoReCa Business Accelerator se va desfășura în perioada martie-iunie 2021, iar antreprenorii din România, Republica Moldova și din Diaspora se pot înscrie în accelerator până la data de 28 februarie 2021.

Mai mulți specialiști se alătură echipei de traineri și mentori a HoReCa Business Accelerator. Printre aceștia, Dragoș Doroș, fost președinte ANAF, în prezent Tax Partner KPMG, care va susține un workshop de fiscalitate; Paul Voicu, Managing Partner Franchwise, care va susține un workshop de francizare, Alexandra Crăciun, Communication specialist, care va susține un workshop de Branding, Iulian Cazacu, președinte al Centrului de Dezvoltare Smart, specializat în atragerea de fonduri structurale și naționale și Julien Zidaru, Senior Partner al DesignThinkers Academy Eastern Europe, care va susține un workshop de Design Thinking.

În 2021, proiectele extinse și la Diaspora românească și Moldova

Organizatorii au extins în 2021 aria de selecție pentru start-up-uri în Republica Moldova și în Diaspora românească și a fost stabilit un parteneriat cu KPMG, care a devenit Fiscal Partner al acceleratorului. Și la această ediție se continuă parteneriatul cu Țuca, Zbârcea și Asociații în ceea ce privește aspectele legale, de dreptul concurenței și marcă înregistrată, dar și aspecte legate de M&A și financing.

- Advertisement -

Antreprenorii înscriși în HoReCa Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri online, ținute de către profesioniști de top din HoReCa și industrii conexe și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România. De asemenea, HoReCa Business Accelerator va organiza „Mentor’s Day” în data de 11 februarie, eveniment online gratuit, în cadrul căruia vor participa o parte din mentorii și trainerii Programului, precum și absolvenți ai primei ediții a Acceleratorului și reprezentanți ai fondurilor de investiții interesate de businessuri în ospitalitate. Aceștia vor răspunde la o serie de întrebări printre care: De ce ar trebui să participi la un accelerator de businessuri; Cum să inovezi în HoReCa, în contextul pandemiei COVID-19; Cum să îți finanțezi startup-ul și care sunt detaliile care fac diferența în timpul unui pitch de finanțare.

Noua cohortă va fi dedicată start-up-urilor cu un model sau idee de afacere în concept de servire a mâncării și băuturii, concept de produse dedicate sectorului și produse digitale aplicabile.

Cine sunt trainerii, mentorii și membrii juriului

Dintre antreprenorii care au aplicat pentru un loc în ediția din anul 2020 a acceleratorului, 50% dezvoltă produse digitale, 25% creează concepte de produse dedicate sectorului și 25% au un model de business bazat pe concepte de servire a mâncării și băuturii. De asemenea, 80% dintre proiectele înscrise la prima ediție a HoReCa Business Accelerator au fost la nivelul de startup, iar 20% au fost idei de afaceri.

Printre traineri, mentori și membrii juriului se numără Dan Isai, CEO Salad Box, Utku Ogrendil, CEO SIBS Romania, Răzvan Gheorghiu-Testa, partener fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, Tinu Sebeșanu, CEO Trend Hospitality, Gabriel Iovu, CEO Expressoft, Mugurel Stan, professional coach, Traian Titirișcă, antreprenor și consultant HoReCa, Bebi Oprea – Antreprenor HoReCa, Mihai Bârsan, fondator brandelier.biz,, Dragoș Apostol, partener Țuca Zbârcea & Asociații, Radu Savopol – CEO 5 to go, Ray Iunius – CEO Winsedswiss.

Despre Hospitality Culture Institute

Hospitality Culture Institute reunește lideri din ospitalitate, profesioniști din diverse industrii, arhitecți, reprezentanți media, antreprenori și manageri. Misiunea Institutului este de a identifica tendințe cu impact economic, social, politic și cultural și de a împărțăși know-how și soluții aplicate. Cele mai importante proiecte ale Hospitality Culture Institute sunt Conferința Națională a Industriei Ospitalitatii, Horeca Business Accelerator, Romanian Hospitality Awards, National Food Service research și Intimate roundtable conversations.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

VIDEO. Jean-Claude Van Damme, filmat într-o mașină alături de români, ascultând manele

Actorul Jean Claude Van Damme a fost filmat într-o mașină, alături de mai mulți români, în timp ce asculta...
- Advertisement -

More Articles Like This