Tuesday, April 23, 2024

Israelul își pierde din optimism și avertizează că o singură doză de vaccin este mai puțin eficientă decât se credea inițial

Must Read

Israelul avertizează că o singură doză de vaccin Pfizer/BioNTech oferă o protecție mai mică decât se spera inițial, întrucât țara a raportat luni un record de 10.000 de noi infecții cu Covid. Astfel, creșterea numărului de cazuri diminuează optimismul față de programul avansat de imunizare din țară chiar dacă Israelul este în fruntea clasamentului în ceea ce privește campania de vaccinare, scrie The Guardian.

În declarațiile făcute unui post de radio, medicul Nachman Ash a spus că o singură doză pare „mai puțin eficientă decât am crezut” și, de asemenea, mai puțin eficientă decât a sugerat Pfizer.

În schimb, cei care au primit și cea de-a doua doză de vaccin au avut o creștere de șase, până la 12 ori a anticorpilor, potrivit unor date publicate luni de Centrul Medical Shaeba din Tel Hashomer.

Problema că anumite vaccinuri sunt mai puțin eficiente după o singură doză decât după două doze, este binecunoscută și la fel este și faptul că protecția oferită de prima doză nu este imediată.

Prima doză poate oferi anticorpi abia după câteva săptămâni, în timp ce, cea de-a doua doză declanșează răspunsuri diferite și oferă o protecție imediată și de lungă durată.

- Advertisement -

Pfizer susține că și o singură doză de vaccin este eficientă

Cu toate acestea, Pfizer spune că o singură doză din vaccinul său este eficientă în proporție de 52%. Astfel, unele țări, printre care se numără și Marea Britanie, au întârziat administrarea cele de-a doua doze pentru a încerca să maximizez numărul de persoane care primesc prima doză a serului.

În ultimele săptămâni au tot apărut întrebări cu privire la eficacitatea vaccinului, apărute pe fondul rapoartelor conform cărora mii de israelieni s-au îmbolnăvit după ce au primit prima doză de vaccin, deși șeful serviciilor de sănătate publică, Sharon Alroy-Preis, a spus că, în majoritatea cazurilor, acest lucru se datorează faptului că indivizii nu au acumulat suficienți anticorpi după inoculare înainte de a fi expuși la virus.

Israelul își pierde din optimismul față de campania de imunizare din țară

Cele mai recente cifre pentru Israel, care a implementat unul dintre cele mai rapide eforturi naționale de vaccinare, arată provocările uriașe cu care întreaga planetă se confruntă, chiar și țările cu campanii de vaccinare extrem de bine puse la punct. Astfel, creșterea infecțiilor diminuează optimismul față de programul avansat de imunizare din țară, pentru care premierul Benjamin Netanyahu și-a primit meritul.

Până acum, peste 2 milioane de israelieni au primit prima doză de vaccin, iar peste 400.000 au fost injectați cu doza de rapel.

Pe fondul avertismentelor că 30% până la 40% din noile infecții erau cauzate de o variantă Covid-19 identificată pentru prima dată în Marea Britanie, cabinetul israelian s-a întrunit marți pentru a lua în considerare înăsprirea restricțiilor existente. Cu toate acestea, unii analiști au pus prevalența noii variante la niveluri inferioare.

„Suntem într-o cursă strânsă între campania de vaccinare și ratele ridicate de infecție din lume din cauza mutației”, a declarat premierul, cerând un ultim efort împotriva coronavirusului.

Israelul se află în mijlocul celui de-al treilea lockdown, care se va încheia joi.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x