Thursday, March 28, 2024

Miliardarii Americii au devenit mai bogați cu 1,1 trilioane de dolari în timpul pandemiei

Must Read

Miliardarii produc bani în pandemie, chiar și atunci când milioane de americani intră în rândurile celor săraci. Miliardarii americani au devenit cu 1,1 trilioane de dolari (aproape 40%) mai bogați de la mijlocul lunii martie, potrivit unui raport publicat marți de Institutul pentru Studii Politice și Americani pentru Taxare Justă.

Cu alte cuvinte, nu doar că cei mai înstăriți și-au recuperat pierderile din primăvară, dar că mulți se și descurcă mult mai bine ca înainte. Aceasta este în mare parte datorată activității de pe burse. Doar Elon Musk este cu aproape 155 de miliarde de dolari mai bogat, avere propulsată de valoarea de piață a Tesla, care a urcat vertiginos.

46 de persoane s-au alăturat, de la 18 martie 2020, grupului de miliardari, în săptămâna după anunțul OMS privind pandemia globală, conform raportului citat de CNN.

În mod clar, pandemia înrăutățește criza deja problematică a inegalităților din America. Acumulările amețitoare de la vârf sunt în contrast clar cu problemele financiare ale celor de jos. Mulți dintre aceștia din urmă confruntă direct pandemia și și-au pierdut locurile de muncă sau au suferit tăieri de salarii.

- Advertisement -

Cei 660 de miliardari ai SUA dețin acum o avere cumulată de 4,1 trilioane de dolari – cu două treimi mai mult decât suma deținută de 50% din populația americană, arată raportul.

Rata sărăciei, în creștere accentuată

Mai mult de 8 milioane de americani au intrat în sărăcie în ultimele șase luni din 2020, potrivit estimărilor în timp real ale economiștilor de la Universitatea din Chicago, Universitatea Notre Dame și Laboratorul pentru Oportunități Economice.

Rata sărăciei în SUA a scăzut în timpul primelor câteva luni ale pandemiei, în mare parte datorită stimulentelor financiare ale guvernului federal. Însă, rata sărăciei a crescut cu 2,4 puncte procentuale în timpul celei de-a doua jumătăți a anului – aproape dublu față de cea mai mare creștere anuală a sărăciei din anii ’60, arată economiștii.

Unele grupuri au suferit mai mult decât altele. Rata sărăciei pentru americanii de culoare este cu 5,4 puncte procentuale mai mare astăzi decât în iunie 2020, ceea ce înseamnă 2,4 milioane de persoane care au ajuns săraci, mai arată economiștii.

Pentru cei cu o educație până la nivelul liceului, rata sărăciei a urcat la 22,5%, în comparație cu 17% în iunie.

Florida, Mississippi, Arizona și Carolina de Nord erau printre statele care au suferit cele mai creșteri la rata sărăciei. Datele de la nivelul statelor “sugerează că sărăcia a crescut mai mult în statele cu sisteme de asigurare de șomaj mai puțin eficiente”, potrivit raportului.

Noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, și secretarul pentru Trezorerie, Janet Yellen, cer Congresului să aprobe un plan de redresare a Americii în valoare de 1,9 trilioane de dolari, care include cecuri pentru stimulare de 1.400 de dolari, ajutoare de stat și locale în valoare de 350 de miliarde de dolari și indemnizații de șomaj mărite.

Casa Albă ar urma să promoveze un pachet de mai multe trilioane de dolari pentru infrastructură, astfel încât să ajute economia. Acesta ar putea fi parțial finanțat de creșterea taxelor pentru corporații și cei bogați.

Piața imobiliară și cea bursieră, în creștere

Pandemia a fost o binefacere pentru piața imobiliară, vânzările actuale de case ajungând în 2020 la un record în ultimii 14 ani. Prețurile la case, o sursă majoră de venituri, au atins un nivel record.

Piețele financiare au avut un rol important în diviziunea dintre bogați și săraci.

Deși economia SUA nu și-a revenit pe deplin de la pandemie, indicele bursier S&P 500 a crescut cu 72% de la punctul de jos din martie. Acea revenire în “V” arată optimismul față de vaccin, ajutoarele de trilioane de dolari acordate de Washington și pașii fără precedent făcuți de Rezerva Federală, care au forțat investitorii să parieze pe acțiuni la bursă.

Deloc surprinzător, prețurile în creștere a acțiunilor sunt în mod special de ajutor pentru cei bogați, pentru că sunt mult mai implicați în aceste piețe decât oricine. La începutul anului trecut, cele mai bogate 10% dintre gospodăriile americane dețineau 87% din toate acțiunile la bursă și din fondurile mutuale, potrivit Rezervei Federale. În comparație, milioane de americani mai puțin înstăriți nu pot simți boom-ul piețelor financiare.

Prețul acțiunilor Tesla a mărit averea lui Musk cu peste 600%, potrivit raportului. Alți mari câștigători sunt fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a cărui avere a urcat cu mai mult de 68 de miliarde de dolari în timpul pandemiei. Cofondatorul și directorul Facebook, Mark Zuckerberg, este cu aproximativ 37 de miliarde de dolari mai bigat decât la mijlocul lunii martie.

Însă inegalitatea nu este doar o problemă americană.

Va fi nevoie de mai mult de un deceniu pentru cei mai săraci din lume să-și recupereze pierderile din cauza pandemiei, potrivit raportului anual privind inechitățile, elaborat de Oxfam International. Prin comparație, a fost nevoie de doar nouă luni pentru cei mai bogați 1.000 de oameni ai lumii să-și revină.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x