Thursday, March 28, 2024

O dă afară imediat! Anunțul a fost făcut în direct la TV

Must Read

Luni seara, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut un anunț dur, în direct, la Antena 3. Acesta a declarat că un important lider liberal va fi dat afară. Concedierea acestui lider vine după ce acesta a comentat dur replicile dintre șeful de la Sănătate și Emil Boc.

Concret, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat în direct la Antena 3 că Violeta Vijulie va fi înlocuită din funcția de conducere pe care o deține la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

”E opinia dânsei (n.r. că ar trebui să revină Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății). Cred că dânsa va fi schimbată curând din funcție, dar asta nu e o amenințare, e ceea ce știu eu. Din câte știu, instituția pe care o conduce dânsa nu va mai fi condusă de aceeași persoană. Eu accept critica, dacă e o chestiune pe fond. Unde e ceva de îmbunătățit, mă bucur să fac asta” a spus Vlad Voiculescu, la Antena 3.

Declarația dură a ministrului Sănătății vine în contextul în care Violeta Vijulie a cerut revenirea lui Nelu Tătaru în funcția de ministru al Sănătății. Pe pagina sa de Facebook, Violeta Vijulie a declarat că Vlad Voiculescu ia în derâdere procesul de vaccinare, subliniind că Nelu Tătaru ar trebui să revină la minister.

Declarația Violetei Vijulie

”Dacă doar ați citit despre disputa dintre Emil Boc și Vlad Voiculescu sigur ați înțeles foarte puțin pentru că doar 7% din comunicare este verbală și a fost transcris. Restul de 93% din actul de comunicare e format din 38% paraverbal (tonul vocii, intesitate, ritm, râs, plâns) si 55% comunicare nonverbală (postură, mișcare, mimică, gestică) și poate schimba radical cei 7% de verbal.

Când am citit, părea un schimb de replici destul de echilibrat, totuși, primarul Boc se evidenția prin claritate și argumentație.

Când am ascultat înregistrarea, m-am îngrozit, pur și simplu, cum ministrul sănătății ia în derâdere procesul de vaccinare, dar și faptul că a aruncat în OUG prevederea că banii pentru centre trebuie să fie asigurați de primari, fără ca asta să fie legal și fără să existe posibilitatea ca toți primarii să poate face asta, chiar cu riscuri mari.

NU a fost niciun “atac dur”!

Au fost argumente raționale și profesioniste împotriva unui discurs superficial și ironic cu privire la pandemia care ne omoară rudele și prietenii!

În timp ce Emil Boc vorbește profesionist și aplicat, Vlad Voiculescu îl ia în răs și îl întreabă de ce nu-l sună pe prim-ministru.

Primarul Clujului nu are de ce să sune primul ministru pentru că:
– știe exact cum trebuie să arate un OUG dpdv al tehnicii legislative, nu numai pentru că a fost prim-ministru, ci si pentru că este un foarte respectat profesor de drept,
– OUG se fac în ministerele de resort, in acest caz, in ministerul sănătății pentru vaccinare.
Dr. Nelu Tataru ar trebui să revină la minister.”, a postat aceasta pe pagina de Facebook.

Conflict între Emil Boc și Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătății a fost surprins de faptul că Asociaţia Municipiilor din România a ales să reacţioneze şi să reclame public lipsa de finanţare pentru centrele de vaccinare anti-COVID.

- Advertisement -

Acesta a declarat că proiectul este al Guvernului, fiind avizat de mai multe ministere şi susţine că după o evaluare autorităţile locale pot solicita fondurile pentru amenajarea centrelor de vaccinare de la Ministerul Dezvoltării, care este partenerul instituţional al autorităţilor locale în astfel de situaţii.

Vlad Voiculescu susţine că preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, are atât numărul său de telefon cât şi numărul de telefon al prim-ministrului însă, cu toate acestea, ministrul Sănătăţii spune că a aflat din presă despre comunicatul prin care Asociaţia solicită Ministerului Sănătăţii asigurarea resursei financiare pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare, precum şi pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare.

„După ce există o evaluare, evident că banii pot fi ceruţi de către autorităţile publice locale de la Guvern. Există de asemenea un partener instituţional pentru asta şi se numeşte Ministerul Dezvoltării. Ministerul Dezvoltării este partenerul din Guvern care discută direct cu autorităţile publice locale – şi fiecare primar ştie foarte bine despre ce vorbesc – atunci când există o nevoie de finanţare la nivel local aşa se întâmplă lucrurile.
Ministerul Dezvoltării este unul dintre ministerele avizatoare ale acestei ordonanţe, ordonanţă care nu se dă peste weekend şi care va fi discutată în Guvern la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Vlad Voiculescu sâmbătă seară, într-o intervenţie la Digi 24.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x