Thursday, March 28, 2024

O mare companie din România se rupe în două. Judecătorii au luat deja decizia

Must Read

O nouă veste zguduie piața din România. O mare companie se rupe în două. Judecătorii au luat decizia chiar astăzi. Despre ce mare companie este vorba și cum a ajuns într-o astfel de situație?

Compania Altex România SRL are probleme mari după ultima decizie luată de judecători. Mai exact, potrivit ultimelor informații,  se pare că Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Altex Romania S.R.L privind divizarea parţială a societății prin desprinderea unei părţi din patrimoniu, modificarea actului constitutiv al societăţii divizate, conform hotărârii Adunării Generale extraordinare a Asociaţilor din data de 29.05.2020 şi depunerea actului constitutiv actualizat.

În același timp, instanța de judecată a autorizat constituirea şi apoi înmatricularea în Registrul Comerţului a societăţii Dan Ostahie Holding S.R.L., care a luat naştere în urma divizării.

În ceea ce privește situația noii societăți, se pare că aceasta va avea sediul social în Voluntari, şos. Bucureşti Nord, nr. 10, clădirea Global City Business Park, corpul O11, et. 9, Sala „Cooperare”, județul Ilfov, potrivit actului constitutiv al Dan Ostahie Holding S.R.L. din data de 29.05.2020.

- Advertisement -

O mare companie s-a destrămat

De menționat este faptul că hotărârea Curții de Apel București a fost luată în data de 9 decembrie 2020. De asemenea, anterior, Tribunalul Ilfov a hotărât să respingă cererea ca neîntemeiată.

Trebuie știut faptul că sentința a fost pronunțată în 27.07.2020, judecătorii luând această decizie după ce au constatat că nu a fost depus la O.N.R.C. proiectul de divizare în original, așa cum prevede art. 148 alin.1 lit.b din Normele metodologice adoptate prin Ordinul 2594/2008.

Această divizare a avut loc în contextul în care Dan Ostahie deținea 73,47% din acțiunile Altex Romania SRL, alături de Cometex SRL – 14,51% și Real Estate SRL – 12,02%.

Astfel, în cererea înaintată instanței, Dan Ostahie afirmă că activitățile companiei sunt diversificate, iar în prezent a ajuns să dețină participații în mai multe societăți. În acest context, s-a născut nevoia de a se găsi o soluție pentru asigurarea administrării și controlului participațiilor deținute de Altex Romania S.R.L în celelalte entități din cadrul grupului.

Mai exact, singura soluție care ar putea rezolva această problemă legată de marea companie este despărțirea Altex Romania S.R.L în două linii de dezvoltare, una care să continue activitățile desfășurate în prezent ( respectiv Comerțul cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, în magazine specializate), iar ce-a de-a doua care să asigure administrarea părților sociale ale grupului, în scopul gestiunii cât mai eficiente a resurselor, activităților și riscurilor.

Clienți Altex nu vor fi afectați și de asemenea, nu vor exista schimbări chiar atât de mari. Se pare că în urma divizării parțiale simetrice, Altex Romania S.R.L, va fi deținută de către aceiași asociați, având aceleași cote de participație ca și înainte de divizare. Înainte de această divizare, Altex Romania SRL a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de peste 4 miliarde de lei, un profit net de 75 milioane lei, datorii de circa 1 miliard de lei și un număr mediu de angajați de 3.500.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x