O nouă compania își va deschide porțile pe teritoriul României. Aceasta își va începe activitatea la începutul lunii aprilie a acestui an. Clienții vor continua să beneficieze de același nivel de servicii, toate clauzele contractuale menținându-se neschimbate.

O mare companie vine în România. Shell Commercial Road Transport va începe să opereze direct în România, începând cu data de 1 aprilie 2021. O echipă de 57 de persoane va oferi suport clienților B2B români, din biroul situat în București.

Aceleași servicii, care au fost furnizate în ultimii 15 ani printr-un agent local, vor fi acum gestionate direct de Shell, fără nici un impact asupra operațiunilor zilnice pentru clienții existenți.

„Atât clienții noștri globali, cât și cei din România caută să se adapteze la schimbările din piață și apelează tot mai des la noile tehnologii și soluții digitale.

Pentru a-i sprijini cât mai eficient în acest demers, Shell valorifică în folosul lor capacitățile sale și know-how-ul global, astfel încât să le poată oferi soluțiile de energie și serviciile de care au nevoie.

Ne-am angajat să consolidăm constant relația noastră cu clienții și să răspundem adaptat nevoilor lor”, a spus Patrick Carre, Vice-Președinte Global Commercial Road Transport al Shell.

O mare companie vine în România

Operațiunile Shell Commercial Road Transport din România fac parte dintr-o entitate globală a Shell, care se va concentra pe tranziția energetică în segmentul transportatorilor de mare tonaj. Shell și-a asumat un obiectiv ambițios, vizând să devină un lider al furnizării de energie curată.

Pentru transportul comercial rutier, această viziune va însemna că Shell își propune să conducă tranziția către utilizarea unor combustibili noi, mai curaţi,inclusiv LNG și hidrogen.

Compania intenționează să demareze în cel mai scurt timp această tranziție, atât cu clienții săi români, cât și cu alți jucători din piață și vizează atât modul în care această tranziție poate fi gestionată eficient dar și, de asemenea, accelerată.

O altă oportunitate cheie identificată de Shell este folosirea tehnologiilor digitale prin care să își ajute clienții să crească eficiența operațiunilor lor.

Tranziția către operațiunile directe Shell Commercial Road Transport este gestionată de o echipă dedicată, care s-a angajat să menţină clienţii informaţi în fiecare etapă a acestui proces. Un call center ce asigură răspunsul la orice întrebare privind noile operațiuni comerciale ale companiei Shell este deja disponibil pentru aceştia.

Sursa: capital.ro

Alec_Stocks_RO


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.