Mai mulți experți în sănătate au transmis un mesaj trist pentru 2021, în contextul în care toată lumea se așteaptă ca vaccinul să pună punct pandemiei de COVID-19.

Mai mulți experți din domeniul sanitar au spus că lansarea campaniilor de vaccinare anti-COVID-19 în mai multe țări nu va genera imunitate de turmă față de pandemia globală în acest an, care invocă de altfel că problema pleacă de la accesul limitat pentru țările sărace, problemele de încredere manifestate de comunitate și eventuale mutații ale virusului.

“Nu vom reveni rapid la normal. Știm că trebuie să ajungem la imunitatea de turmă și că avem nevoie de asta într-o majoritate de țări, deci nu vom vedea asta în 2021. Ar putea exista anumite țări care ar putea să o realizeze, dar chiar și atunci asta nu va genera normal, mai ales în ceea ce privește controalele la frontieră”, a declarat Dale Fisher, președintele rețelei de alertă și răspuns la criză, din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, arată Reuters.

“Unele Guverne se bazează prea mult pe vaccin”

În plus, un alt expert, Pandu Riono, epidemiolog la Universitatea din Indonezia, susține că anumite Guverne se bazează prea mult pe vaccinuri, ceea ce arată că imunitatea de turmă nu poate fi atinsă la termen.

“Guvernul indonezian crede că vaccinul este cea mai bună soluție pentru controlarea pandemiei, și uită că supravegherea, precum testarea… comunicările, educarea publicului în a practica comportament cu risc scăzut, este de asemenea importantă, pentru că vaccinul însuși are nevoie de timp pentru a acoperi majoritatea persoanelor care au nevoie de el”, a completat și Pandu Riono.

Sursa: dcnews.ro

>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.