Thursday, March 28, 2024

Rareș Bogdan, mesaj pentru Kelemen Hunor pe tema ”autonomiei” Ținutului Secuiesc: ”Dragă Hunor, criteriul etnic, care poate merge până la sfidarea statului, trebuie sa rămână în trecut!”

Must Read

Tema ”autonomia Ținutului Secuiesc” este pusă din nou pe tapet de reprezentanții UDMR, iar europarlamentarul PNL Rareș Bogdan îi transmite o scrisoare deschisă lui Kelemen Hunor.

Există un ”trecut istoric” comun, scrie Rareș Bogdan, iar ”românii și maghiarii, românii și sașii, românii și toate minoritățile se înțeleg bine, muncesc împreună, se căsătoresc, fac copii” și, în ultimă instanță, sunt parte integrantă a aceleiași realități contemporane.

”Noi am spus de fiecare dată şi sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie o abordare extrem de echilibrată şi cu argumente şi de fiecare dată trebuie să spui că nici autonomia locală, nici autonomia regională, nicio formă de autonomie nu lezează unitatea statului român şi integritatea teritorială (subl. noastră). Astea sunt lucrurile care trebuie precizate de fiecare dată şi eu încerc când discutăm serios şi cu argumente despre orice formă de subsidiaritate sau de autonomie să încep cu această frază: nu lezează integritatea teritorială şi unitatea naţională”, a declarat Kelemen Hunor la Antena 3.

”O șosea nu are culoare etnică”

”O șosea nu are culoare etnică”, precizează Rareș Bogdan, iar oamenii, spre exemplu, se operează de apendicită ”în limba medicală”.

”Dragă Hunor, în Transilvania, precum știi, românii și maghiarii, românii și sașii, românii și toate minoritățile se înțeleg bine, muncesc împreună, se căsătoresc, fac copii, participă împreună la proiecte de dezvoltare, împart aceleași birouri, merg împreună în concedii.

- Advertisement -

Cu toții au un trecut istoric, strămoși, și totuși, găsesc motive să fie fericiți împreună. Sunt mai fericiți dacă muncesc cot la cot. Își aleg autoritățile, consiliile locale și județene, iar acolo unde primarii și șefii de CJ au viziune, ingredientul etnic nu are relevanță. Și asta deoarece o șosea nu are culoare etnică. Nici un frigider, o linie de tramvai, o fabrică de lapte, un centru de cercetare sau o secție de chirurgie. Ne operăm de apendicită în limba medicală”, consideră Rareș Bogdan la începutul mesajului pe care i-l transmite, în mediul online, lui Kelemen Hunor.

Rareș Bogdan: ”Cum se numește asta dacă nu autonomie de decizie?”

Scrisoarea deschisă transmisă de Rareș Bogdan continuă prin a scoate în evidență faptul că orice campanie de alegeri are ca rezultat o majoritate, iar o ”autonomie de decizie” există deja în România, primordiale fiind ”eficiența și ridicarea nivelului de trai”.

Numai că, precizează Rareș Bogdan, intervine o problemă atunci când ”autonomia se cere a fi funcțională după criteriul etnic”. Și, mai mult, i se reamintește lui Kelemen Hunor că ”opțiunea atitudinii pe criteriul etnic, culoarea pielii, confesiunea religioasă au făcut ravagii”.

”În urma alegerilor, rezultă majorități. Iar acestea, în anumite localități, ne arată că există, deja, autonomie. Acolo unde secuii sunt majoritari, administrațiile decid, prin vot, cum se dezvoltă localitățile, cum se investesc banii. Cum se numește asta dacă nu autonomie de decizie? Clujul, Oradea, Sibiul, Miercurea Ciuc sau Botoșaniul funcționează după aceleași reguli: eficiența, ridicarea nivelului de trai.

Dar, dragă Hunor: atunci când autonomia se cere a fi funcțională după criteriul etnic, avem o problemă. Nu cu o minoritate, ci cu intenția de a înlocui competența cu numele din buletin. În istorie, nu neapărat doar a României, opțiunea atitudinii pe criteriul etnic, culoarea pielii, confesiunea religioasă au făcut ravagii. Asta trebuie să iertăm, dar să nu uităm, pentru a nu ajunge iar, Doamne ferește, la mugurii dezbinării”, avertizează Rareș Bogdan pe pagina sa de socializare.

Știi și tu, știu și eu, există încă oameni care nu se pot dezbăra de trecut. Nu sunt de condamnat. Dar trebuie să le explicăm că nu tradițiile, limba, cultul religios trebuie să fie criteriul dezvoltării comunităților, ci dorința de a ne iubi. Trebuie să facem pasul de la a ne tolera la a ne iubi, dacă suntem creștini. Azi un om, mâine altul. Ce minunate sunt dansurile ungurești, tocănițele, copiii care spun poezii în limba maternă sub steagul României! Ce bune sunt pacea și înțelegerea, nu ura, discordia, sabotajul!

Rareș Bogdan

”Aș promova România, dacă aș avea posibilități, chemând oamenii din toată lumea să vadă cel mai larg conglomerat de etnii și tradiții: veniți să vedeți făgărășenii, dobrogenii, moții, secuii, sașii etc, să le priviți mâinile care fac pâine în toate limbile și se roagă la același Dumnezeu! Da, putem discuta despre mai multe competențe la nivel local, despre o distribuire a banilor mai judicioasă, căci asta ar ajuta și românii, și secuii, și sașii, pe toți. Dar criteriul etnic, care poate merge până la sfidarea statului, trebuie sa rămână în trecut!”, încheie Rareș Bogdan.

Sursa: gandul.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x