Thursday, April 25, 2024

Rareș Bogdan, scrisoare deschisă pentru ministrul Sănătății: “Hai să încercăm să nu ne batem joc”

Must Read

Rareș Bogdan i-a transmis un mesaj noului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, prin intermediul unei rețele sociale. ”Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi. Au fost dezamăgiți suficient până acum!”.

”Vlad, amândoi am intrat în politică pentru a schimba lucrurile în bine în țara asta. Și eu, și tu, aveam o carieră de succes, fiecare în domeniul său și am decis să încercam să contribuim la schimbarea în bine a acestei țări pe care o iubim. Și am intrat și pentru ca scene ca acestea să nu mai existe!

Ești obligat să acționezi urgent și sa îl demiți pe managerul spitalului din Corabia, pe Șeful DSP Olt și să faci tot ce se poate pentru a scoate definitiv din sistemul de sănătate așa-zisul “cadru medical” care apare în imagini. Știu că poți să o faci și sper să o faci. Sunt convins de asta, mai ales pentru că, în alte cazuri, fără nicio analiză, au fost schimbați manageri, unii chiar foarte performanți, de unități spitalicești… fiind înlocuiți peste noapte… tot în mandatul tău, dragă Vlad.

Dacă vei face Comitete și Comisii pe cazul “Corabia”, subiectul se va uita și ticăloșii vor scăpa, la fel ca alții. Hai să încercam să nu ne batem joc de încrederea oamenilor care și-au pus speranțele în noi. Au fost dezamăgiți suficient până acum, inclusiv de oameni din partidele noastre, din păcate, nu cred că este cazul să continuăm și să dovedim că diferența între “vechii” și “noii” este doar de vârstă și de ani petrecuți în troaca politicii dâmbovițene…

(Încă) cu încredere că nu chiar toți politicienii sunt la fel,

- Advertisement -

Rareș

P.S. Imaginile sunt cea mai bună analiză și cea mai buna “Comisie”. Acționează!”, scrie Rareș Bogdan pe o rețea socială.

Sursa: antena3.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x