Thursday, March 28, 2024

Vlad Voiculescu, întrebat cine ar trebui să demisioneze după tragedia de la Balș: De data asta ministrul face ce poate

Must Read

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a declarat vineri, după incendiul de la Institutul „Matei Balș” în care și-au pierdut viața cinci persoane, că „există responsabilități și responsabili”, întrebat despre cine ar trebui să răspundă pentru tragedie.

Ministrul Sănătății a fost întrebat, la Antena 3, cine ar trebui să demisioneze, în contextul în care, în alte situații, acesta a cerut demisii.

„De data asta ministrul face ce poate. Există responsabilități și responsabili. Nu avem o concluzie a anchetei. Cred că lucrurile trebuie judecate sistemic. Să vedem care au fost cauzele”, a declarat ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu spune că este nevoie de investiții și că în acest moment își construiește o echipă.

- Advertisement -

„Sunt de o lună aici, contruiesc o echipă la nivelul Ministerului Sănătății și apoi mai jos, în toată țara, care să poată să facă aceste investiții de care avem nevoie. Știți ce înseamnă să lucrezi într-o echipă. O echipă nu se contruiește de azi pe mâine. Asta facem”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Un incendiu a avut loc în această dimineata la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Cinci persoane au murit în urma incendiului.

Sursa: digi24.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x