Acasă ECONOMIE Companii Amazon face pregătiri pentru a-și lansa propria monedă digitală

Amazon face pregătiri pentru a-și lansa propria monedă digitală

0

Amazon pare să își dorească consolidarea poziției de forță în economia digitală, gigantul tech pregătindu-se să lanseze un proiect al unei „monede digitale” în Mexic, relatează Coindesk.

Deși proiectul nu a fost anunțat oficial, acesta a fost dedus dintr-o serie de anunțuri recente privind angajările făcute de compania care dorește să își țină clienții extrem de profitabilul serviciu de streaming Amazon Prime mereu conectați la platforma sa.

„Acest produs le va permite clienților să își convertească banii într-o monedă digitală cu ajutorul căreia se pot bucura de servicii online printre care cumpărarea de bunuri și/sau servicii ca Prime Video”, afirma unul dintre anunțurile despre „noul produs de plăți” al companiei.

„Divizia de Plăți Digitale și Emergente a Amazon intenționează să lanseze proiectul în Mexic inițial”, adăuga anunțul de angajare.

Un al doilea anunț sugera că produsul pare să vizeze în mare parte piețele emergente.

Amazon anunțase că angajează dezvoltatori de programe și ingineri „la toate nivelurile” pentru a se pregăti pentru lansare.

Anunțurile au fost între timp date jos de pe site-ul companiei, potrivit Tech Radar.

Aceeași sursă notează că deși informațiile despre proiect sunt deocamdată extrem de limitate și Amazon nu a anunțat oficial proiectul, cel mai probabil acesta va fi redus ca amploare și va viza doar „ecosistemul” Amazon existent.

Sursa: hotnews.ro

Subscribe
Notify of

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
wpDiscuz
0
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x
Exit mobile version