Thursday, March 28, 2024

Ce riscă bărbatul care a făcut rapelul cu ser Moderna după ce s-a vaccinat inițial cu Pfizer. Anunțul specialiștilor de la CNCAV

Must Read

Un bărbat din Gorj a fost injectat, din greșeală, cu un vaccin Moderna, în condițiile în care prima doză pe care o primise în urmă cu 21 de zile fusese cu vaccin Pfizer. Acum, bărbatul, în vârstă de 69 de ani, este ținut sub observație. Nimeni nu știe dacă utilizarea ambelor vaccinuri poate provoca probleme medicale.

Autoritățile confirmă că eroarea s-a produs într-un centru de vaccinare din județul Gorj. Bărbatul a încurcat cabinetele medicale și ar fi oferit informații greșite asistentei medicale.

“Din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj reiese faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat s-a prezentat la un centru de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în vederea primirii celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. După completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna”, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)

După vaccinare, bărbatul a rămas în atenția personalului medical și nu a manifestat reacții adverse. Autoritățile spun că vor continua să-l monitorizeze și la domiciliu, dar susțin că nu ar trebui să existe vreun pericol pentru acesta.

“Având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză. În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare”, a mai precizat CNCAV.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x