Tuesday, April 23, 2024

Lovitură pentru RCS-RDS. Decizia luată de judecători

Must Read

Lovitură fără precedent pentru Digi RCS-RDS. Judecătorii au luat o decizie definitivă, de ultim moment. Despre ce este vorba și în ce a fost implicată compania? Este un proces la nivel internațional.

RCS-RDS primește o lovitură neașteptată. Mai exact, potrivit MTI, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Ungariei (Kúria) a confirmat faptul că Autoritatea Naţională de Media şi Comunicaţii (NMHH) din Ungaria a acţionat legal atunci când a exclus compania-mamă a Digi Ungaria, Digi Communications N.V., din procedura de licitaţie pentru introducerea de tehnologie mobilă de a cincea generaţie (5G) şi vânzarea de frecvenţe adecvate serviciilor fără fir în bandă largă.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis la finalul săptămânii de NMHH, Kúria a respins recursul
companiei-mamă şi a confirmat sentinţa din prima instanţă, unde s-a constatat că decizia NMHH a avut temei legal şi a fost motivată corespunzător. În ceea ce privește sentinţa dată acum de Kúria, aceasta este definitivă.

Sursa citată mai pecizează că la pronunţare sentinţei, Kúria a explicat că prin înscrierea în procedură, compania-mamă a vrut să inducă în eroare autoritatea. În acest context, participarea sa ar fi afectat corectitudinea licitaţiei. Kúria a admis că Digi Kft. nu s-a înscris la licitaţie, deoarece îi era clar că există motive de excludere, astfel că a făcut asta societatea-mamă.

- Advertisement -

Ce acuzații se aduc către RCS-RDS

În același timp, Kúria a fost de acord şi cu faptul că autoritatea a avut dreptul şi obligaţia de a investiga intenţia ascunsă a solicitantului, şi că la excluderea companiei-mamă a Digi Kft., NMHH a avut motive temeinice să ajungă la concluzia că intenţia reală a societăţii nu a fost aceea de a valorifica în interes propriu drepturile de utilizare a frecvenţelor, ci transferul lor către Digi Kft.

De cealaltă parte, argumentele aduse de RCS-RDS au fost respinse de instanță. potrivit comunicatului, instanţa a respins argumentele Digi Communications N.V. şi totodată a constatat că au fost legale, obiective şi nediscriminatorii acele condiţii de participare care stabileau că la licitaţie se pot înscrie doar companii care în ultimele 24 de luni nu au încălcat regulile concurenţei.

Kúria a mai transmis că nu este o cerinţă disproporţionată ca în timpul vânzării frecvenţelor – care sunt active de stat de înaltă prioritate şi semnificaţie – NMHH să permită achiziţionarea acestora numai acelor companii care
acţionează în conformitate cu regulile concurenţei loiale. Iar Digi Communications N.V. a încălcat în mod evident aceste reguli, se arată în comunicat.

De menționat este faptul că în vara anului 2019, NMHH a lansat procedura de vânzare a drepturilor de utilizare pentru frecvenţele de 700 MHz, 2100 MHz, 2600 MHz şi 3600 MHz. La licitaţia care a avut loc la data de 8 august 2019 s-au prezentat patru operatori de telefonie mobilă, iar după analizarea dosarelor, autoritatea a respins oferta companiei-mamă olandeze a Digi.

RCS-RDS nu a vrut să lase lucrurile așa, astfel că, societatea a contestat hotărârea, iar la data de 27 noiembrie cea de-a doua autoritate competentă a confirmat hotărârea de excludere. Operatorul de telecomunicaţii s-a adresat
apoi instanţei, care a constatat că acţiunea sa este neîntemeiată, se mai precizează în comunicat.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x