Tesla a acceptat să recheme de pe piaţa americană 134.951 de vehicule Model S şi Model X cu ecrane tactile care s-ar putea defecta, cu riscul de a provoca un accident, după ce autorităţile de reglementare americane i-au solicitat să facă acest lucru, potrivit unui anunţ publicat marţi pe un site guvernamental, transmite Reuters.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a făcut solicitarea neobişnuită printr-o scrisoare oficială adresată tesla pe 13 ianuarie, afirmînd că a ajuns la concluzia preliminară că vehiculele Model S şi Model X fabricate între 2012 şi 2018 au o problemă de siguranţă.
Producătorii auto acceptă de obicei să remedieze în mod voluntar o problemă, înainte ca agenşia pentru siguranţa auto să îi solicite oficial să facă acest lucru.
Puteti investi in actiunile Tesla prin platformele:
- eToro – https://bit.ly/cont-etoro (Your capital is at risk.)
- Trading212 – https://bit.ly/3f4dJRp
- Capital – https://bit.ly/3k2dJUs (Your capital is at risk.)
Potrivit agenţiei, defecţiunile ecranului tactil implică riscuri de siguranţă semnificative, inclusiv privind pierderea imaginii pe spate sau de la camera video de backup, semnalizarea de întoarcere, sistemele de dezaburire şi de dezgheţare a parbrizului, care ar putea reduce vizibilitatea pentru şofer în condiţii de vreme dificilă.
Tesla a acceptat imediat solicitarea agenţiei de reglementare.
Compania a recunoscut problemele, dar a afirmat că, dacă ecranul nu funcţionează, şoferul poate să se uite peste umăr şi să folosească oglinzile. Dacă ecranul nu este vizibil pentru a controla sistemele de dezaburire şi de dezgheţare a parbrizului, şoferul poate să îl cureţe manual, potrivit Tesla.
Rechemarea va începe pe 30 martie.