Wednesday, April 24, 2024

ASF: Accesul facil pe bursă este obiectivul strategic pe 2021. Procedurile de admitere la tranzacționare vor fi simplificate

Must Read

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenționează să simplifice, în mod substanțial, procedurile de admitere la tranzacționare a potențialilor emitenți, ca parte a strategiei de dezvoltare durabilă a pieței de capital din România.

Președintele Autorități de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, a transmis, în cadrul conferinței „Smart Investment – Piața de Capital din România”, organizată de Gândul.ro, faptul că ASF analizează posibilitatea simplificării procedurilor de admitere.

Este vorba despre identificăre unor soluții care să faciliteze accesul la piață cât mai rapid și cu costuri cât mai scăzute, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparență și de protecție a investitorilor pe piața de capital.

„Avem în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România pentru investitorii străini și pentru emitenți, precum și creșterea aportului pieței de capital la finanțarea și dezvoltarea economiei reale. De asemenea, ne-am propus să creștem lichiditatea pieței de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzacționate și a operațiunilor derulate în cadrul acesteia”, a subliniat domnul Nicu Marcu.

Trebuie să facem eforturi pentru a spori interesul companiilor pentru listarea la București – Nicu Marcu, președinte ASF

- Advertisement -

Președintele ASF a spus că România nu poate avea o bursă solidă fără emitenți de anvergură, cu active de valoare. ” Organizăm și găzduim întâlniri lunare cu principalele entități reprezentative din industrie – cu reprezentanți ai operatorului de piață – BVB, ai brokerilor și ai emitenților – în cadrul cărora avem în vedere discutarea celor mai importante aspecte cu care se confruntă participanții la piață, în vederea alegerii celor mai bune soluții la problemele expuse. Considerăm că înțelegerea regulilor pieței de capital este fundamentală, fie că vorbim de potențiali emitenți sau de investitori”, a menționat domnul Nicu Marcu.

Constituirea Contrapărții Centrale Locale, ca parte a procesului de îmbunătățire a infrastructurii pieței în scopul conferiri unei mai mari stabilități a acesteia si al creșterii gradului de protecție a investitorilor, reprezintă un alt obiectiv important al Autorității.  „ASF sprijină eforturile pentru operaționalizarea și funcționarea, cât mai curând, a unei Contrapărți Centrale în România”, a conchis Președintele ASF.

Sursa: gandul.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x