Thursday, March 28, 2024

Ungaria adoptă o lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor. Filmul „Harry Potter” ar putea fi interzis copiilor

Must Read

Ungaria a adoptat marţi o lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor. Textul acesteia a fost propus de Partidul Fidesz, al premierului Ungariei, Viktor Orban, potrivit AFP.

Amendamentul a fost aprobat de 157 de deputaţi, între care cei ai partidului Fidesz la guvernare, în timpul unei sesiuni parlamentare transmise în direct la televiziune.

Opoziţia a boicotat votul, cu excepţia partidului Jobbik, formaţiune de extremă-dreapta anti-Orban, care a votat pentru.

„Pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, se arată în textul consultat de AFP, care îşi propune să „protejeze drepturile copiilor”.

- Advertisement -

În practică, programele educaţionale sau reclamele marilor grupuri solidare cu minorităţile sexuale şi de gen, precum reclama Coca-Cola prezentând un cuplu de bărbaţi care a declanşat apeluri la boicot în 2019, nu vor mai fi autorizate.

Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru cărţi, cum a fost o colecţie de poveşti şi legende care minimizează homosexualitatea şi care a atras nemulţumirea guvernului în toamna anului 2020.

Mai multe filme ar putea fi interzise

Serialele precum „Friends” sau filmele precum „Bridget Jones”, „Harry Potter” şi „Billy Elliot”, în care este menţionată homosexualitatea, ar putea fi interzise minorilor, au avertizat ONG-uri.

Mii de persoane au ieşit luni seara pe străzile Budapestei pentru a denunţa această „propagandă permanentă” a guvernului împotriva comunităţii LGBT.

Amendamentul ar putea face ca Ungaria să scoată în afara legii orice reclamă făcută de companiile care se solidarizează cu comunitatea LGBT+.

În 2019, o campanie #LoveIsLove a Coca-Cola a dus la apariția unor apeluri de boicotare a produselor companiei de către membrii Fidesz.

Citeste si: Ursula von der Leyen: Legea care interzice promovarea homosexualității în Ungaria este o rușine

Această propunere este cea mai recentă mișcare anti-LGBT a lui Orban, cunoscut apărător al valorilor creștine tradiționale, notează Euronews.

În decembrie 2020, Parlamentul Ungariei a adoptat un pachet legislativ care a introdus noțiunea de „familie tradițională” și „gen” în Constituție și a interzis efectiv dreptul de a adopta pentru cuplurile de același sex.

O lege adoptată anul trecut face, de asemenea, imposibil ca cetățenii să își schimbe sexul în documentele oficiale.

În afară de guvernul naţionalist al lui Orban, care se pregăteşte pentru alegerile din 2022 şi promovează o agendă puternic creştin-conservatoare, în Europa se situează pe poziţii similare de mai mulţi ani şi formaţiunea de guvernare din Polonia PiS (Lege şi justiţie), principalul aliat al Fidesz din Uniunea Europeană.

Sursa: gandul.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x