Saturday, April 20, 2024

Economia duduie mai puţin la Banca Mondială: România, plasată pe aceeaşi treaptă cu Mauritius

Must Read

Majoritatea marilor economii mondiale funcţionează sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, în pofida “accelerării” creşterii în trimestrul doi din 2021, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite DPA. Banca Mondială a retrogradat economia României.

România a căzut din rândul țărilor cu venituri mari, susţine Banca Mondială. Anul trecut urcase în acea categorie, dar anul acesta a căzut pe poziția anterioară la venit mediu superior.  Venitul pe cap de locuitor a scăzut la 12.570 dolari, în 2020 (se ia în calcul cifra anului anterior).

Este o clasificare internă a băncii care se actualizează anual. În funcție de praguri, României îi sunt alocate (de către instituție) sume mai mari, iar costurile sunt puțin mai mici, potrivit hotnews.ro.

Florin Cîţu anunţă creşterea economiei cu 2.8%: România are cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la cea mai mare criză din ultima sută de ani
România urcase la 12.630 dolari în 2019, intrând în 2020 în categoria țărilor cu venituri mari. În 2020, venitul pe cap de locuitor a coborât la 12.570 dolari, astfel că România a căzut în categoria celor cu venit mediu superior.

Pentru a-și păstra locul în acea categorie, România ar fi trebuit să urce, în 2020, la cel puțin 12.696 dolari, lucru care nu s-a întâmplat. (Pragul a fost și el mărit)

- Advertisement -

În categoria actuală (venit mediu superior), în care se află și țara noastră, intră țări cu sume între 4.096 – 12.695 dolari.

Alte țări care au căzut din categoria superioară sunt Panama, Mauritius.

Majoritatea marilor economii mondiale funcţionează sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, în pofida „accelerării” creşterii în trimestrul doi din 2021, se arată într-un raport publicat luni de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), transmite DPA.

PIB-ul în statele membre OECD rămâne la 0,7% sub nivelul raportat la finalul lui 2019, înainte de izbucnirea pandemiei, în pofida unei creşteri economice de 1,6% în G7 (grupul ţărilor puternic industrializate) în trimestrul doi din 2021, după un avans de 0,4% în primele trei luni ale anului, informează instituţia cu sediul la Paris .

Florin Cîţu explică de ce nu s-a investit în România până acum: În 2028 vom avea peste 150 de miliarde de euro investiţi în economie. Investitorii ne-au ocolit până acum din cauza legislaţiei neclare
„Există variaţii semnificative” în rândul G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA), apreciază OECD. Cel mai rapid avans al economiei se înregistrează în Marea Britanie, aproape 5% în perioada aprilie-iunie 2021, după un declin de aproape 2% în primele trei luni ale anului. Germania şi SUA au raportat creşteri de 1,6%, în timp ce Canada a fost singura ţară membră a G7 a cărei economie s-a contractat în trimestrul doi din 2021. Franţa şi Japonia au înregistrat creşteri mai lente, de 0,9% şi, respectiv, de 0,3%.

În pofida revenirii pe creştere, Marea Britanie este la 4,4% sub nivelul raportat la finalul lui 2019, Italia la 3,8%, în timp ce PIB-ul SUA s-a redresat la nivelul de dinaintea pandemiei.

Deşi economia mondială ar urma să înregistreze o creştere solidă anul acesta, atât Banca Mondială cât şi OECD se aşteaptă ca expansiunea să fie „inegală”, cele mai afectate urmând să fie ţările dependente de turism.

Sursa: romaniatv.net

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x