Tuesday, April 23, 2024

Goldman Sachs cumpără divizia de administrare a activelor a NN Group

Must Read

NN Group NV a anunţat că Goldman Sachs va achiziţiona NNIP, divizia de administrare a activelor companiei olandeze de asigurări, pentru 1,70 miliarde de euro, echivalentul a 1,98 miliarde de dolari.

Reuters precizează că aceasta este cea mai mare achiziţie a băncii americane de investiţii de când David Solomon a devenit director general, în 2018. De menționat este faptul că tranzacţia face parte din strategia lui Solomon de a face fluxul de venituri al băncii mai puţin dependent de câştigurile de pe pieţele globale.

Totodată, cele două companii au format un parteneriat strategic pe zece ani, prin care Goldman va furniza companiei olandeze servicii de gestionare a activelor, mai precizează sursa citată.

În ceea ce privește impactul noii mișcări făcute de NN Group NV, în urma tranzacţiei rata solvabilităţii Solvency II se va îmbunătăţi cu 17 puncte procentuale, a informat NN.

- Advertisement -

Amintim faptul că NNIP (NN Investment Partners) gestionează active în valoare de 355 miliarde de dolari.

David Solomon a făcut o serie de declarații în acest sens, precizând că achiziția va ajuta la extinderea platformei de gestionare a activelor. ”Ne ajută să ne extindem platforma de gestionare a activelor, în special prin întărirea poziţiei noastre în Europa”, a spus el, pentru Financial Times.

Pe lângă Goldman Sachs, alte companii interesate de preluarea diviziei de administrare a activelor a NN Group NV au fost grupul bancar elveţian UBS şi firma germană DWS.

NN Group NV este activă în peste 18 ţări, cu o puternică prezenţă în Europa şi în Japonia. În ceea ce privește grupul NN din România, acesta include activităţile NN Asigurări de Viaţă şi NN Pensii, companii lider pe pieţele de profil, şi NN Investment Partners, numărul patru în topul companiilor de administrare a fondurilor mutuale pe plan local.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x