Wednesday, September 29, 2021

Ion Țiriac a uitat cum a făcut primul milion de euro. Povești savuroase cu miliardarul

Must Read

Ion Țiriac a declarat în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la gsp.ro, că nu-și amintește momentul în care a făcut primul milion de dolari. Fostul tenismen a afirmat, din nou, că s-a simțit bogat în momentul în care a intrat în restaurant și nu a fost interesat de prețurile din meniu.

„Nu știu cum am făcut primul milion. Habar n-am. Eu am știut doar să fac banii, nu să-i număr ca Hagi Tudose. Am avut talent, dar am muncit mai mult decât Năstase sau decât alții, pentru că n-aveam talentul lor.

Această muncă s-a răsfrânt și asupra celorlalte activități pe care le-am avut. Eu am fost bogat prima dată când am intrat în cârciumă și nu m-am uitat la preț. Un jucător de tenis la Wimbledon dacă pierde primul tur ia 50.000 de sterline. Salariul a trei secretare la Londra și a patru la București pe trei, patru ani!”, a spus Țiriac.

Cum ar fi să te trezești dimineața și să faci orice vrei tu să faci, fără să fii nevoit să mergi la muncă sau să ai alte constrângeri?

- Advertisement -

DA! Ai citit bine. E posibil. Și realizabil 🙂 Se numește independență financiară! Îți voi prezenta în cursul Totul despre banii care fac bani. Schimbă jocul! 8 pași necesari pentru a cunoaște tot ce ai nevoie să știi ca să ajungi acolo.

După achiziționarea cursului, ți se va crea automat un cont pe platformă pentru a accesa materialul. Pentru cursul video, îți vei putea monitoriza progresul și vei avea o secțiune de comentarii pentru fiecare capitol sau subcapitol.

Poti comanda cursul de aici: “Primul.Milion: Libertate pe bune!”

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!


Vrei sa te ajut sa gasesti raspunsul la intrebarile tale referitoare la investitiile la bursa ? Contacteaza-ma printr-un mesaj privat pe facebook, scrie-mi un email la adresa mentor@paulmaior.ro, sau completeaza formularul de aici: https://bit.ly/2PvDpKZ

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

3 noi indici la Bursa de Valori Bucuresti din 11 octombrie

BVB (BURSA DE VALORI BUCURESTI SA) lanseaza trei noi indici in data de 11 octombrie 2021: BET AeRO, BET-TRN si BET-XT-TRN. BET AeRO este primul...
- Advertisement -

More Articles Like This