Wednesday, April 24, 2024

Omul de afaceri Nicolae Căpuşan confirmă că a cumpărat Hotelul Rusca, vândut de SIF Hoteluri

Must Read

​Hotelul Rusca din Hunedoara a fost cumpărat de omul de afaceri Nicolae Căpuşan, proprietarul Sun Garden Golf & Spa Resort din Cluj, la valoarea 1,1 milioane euro, după cum a scris, recent, presa locală, informația fiind confirmată astăzi, pentru ZF.

Pe 28 iulie, SIF HOTELURI (CAOR), controlată de SIF Banat-Crişana, a anunțat vânzarea din patrimoniu a Hotelului Rusca, activ situat în localitatea Hunedoara, Bdul. Dacia, nr. 10, judeţul Hunedoara, compus din teren, cladire hotel, cladire club, împreună cu toate dotările sale. Prețul tranzacției este de 1,1 milioane eur la care se adaugă TVA aplicabil conform legislaţiei fiscale în vigoare, conform raportului transmis Bursei de Valori București.

Nicolae Căpuşan, proprietarul Sun Garden Golf & Spa Resort din Cluj, a confirmat, pentru Ziarul Financiar, că a cumpărat Hotelul Rusca, adăugând faptul că hotelul se va redeschide pe data de 16 august, fiind într-un proces de renovare care a început încă din a doua zi de la cumpărarea hotelului. Căpușan a declarat că bugetul alocat renovării este de 2 milioane euro şi a început cu mici renovări ce au putut fi făcute până în prezent, iar ulterior are în plan amenajarea unei terase şi a unei piscine pe acoperişul clădirii. Procesul de renovare complet va fi gata într-un an, iar adăugarea facilităţilor pe care le are în plan omul de afaceri vor dura circa trei ani.

Potrivit siteului SIF Hoteluri, Rusca dispune de urmatoarele facilitati: Restaurantul Huniazilor + terasa de vară, Salonul Cavalerilor + grădina de vară, Lobby bar Rusca, BusinesCenter ce oferă 3 săli de conferință, dotate cu aparatura tehnică necesară.

- Advertisement -

Potrivit SIF Hoteluri, în ședința din data de 03.06.2020 Consiliul de Administratie a aprobat închiderea Hotelului Rusca din Hunedoara în vederea vânzării. S-au disponibilizat 32 persoane de la Hotel Rusca, păstrându-se doar doi salariați. “Cu toate că au fost mai multe persoane interesate de achiziția Hotelului Rusca, până în prezent nu s-a ajuns la nici un acord”, se arătă în Raportul anual pe 2020 al SIF Hoteluri.

Anul trecut, Hotel Rusca a generat o pierdere de 949 mii lei și datorii de 551 mii lei.

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x