Tuesday, January 18, 2022

Cel mai bogat român a pierdut 1 miliard de dolari din avere, în doar 7 zile. Ce se întâmplă cu firma sa

Must Read
UiPath şi-a prezentat, marţi seara, rezultatele financiare, care au fost peste aşteptările analiştilor. În pofida unor rezultate bune, acţiunile companiei pe Bursa de la New York sunt în scădere.

Compania UiPath, fondată la Bucureşti de Daniel Dines şi care are acum sediul central la New York, a înregistrat o scădere importantă pe Bursa de la New York.

Scădere de aproape 11% a acţiunilor UiPath în ultima şedinţă de pe Wall Street

Acţiunile UiPath au scăzut cu 10,5%, până la un preţ de 55,85 dolari la ora 11:10 (18:10, ora României).

Reacţia negativă a investitorilor vine în ciuda unor rezultate financiare peste aşteptările analiştilor, anunţate marţi seară după închiderea şedinţei de tranzacţionare de pe Wall Street, notează ZF.ro.

Unicornul IT pornit din România ajunge astfel la preţul din oferta de listare din aprilie 2021, respectiv 56 de dolari pe acţiune.

- Advertisement -

Capitalizarea companiei este de circa 28,5 miliarde de dolari, iar averea CEO-ului Daniel Dines, dată prin plasamentul la UiPath, a scăzut cu 1 miliard în doar o săptămână, până la 5,6 miliarde de dolari.

În ultima săptămână, incluzând şi şedinţa de miercuri, acţiunile UiPath au pierdut 13%, scăzând de la 64,5 dolari la 56 de dolari. Maximul atins de acţiunile companiei pe Wall Street a fost de 90 de dolari.

Ce indică rezultatele financiare ale companiei?

Principalul indicator folosit de UiPath, ARR – Annualized Renewal Run-rate – arată o creştere de 60% an la an (31 iulie 2021/ 31 iulie 2020), până la 726,5 mil. dolari. Clienţii noi, definiţi prin Net New ARR, au crescut la 73,9 mil. dolari, plus 33%.

Veniturile în Trimestrul 2 (conform anului lor fiscal) au crescut cu 40% an la an, până la 195,5 mil. dolari.

“Continuăm avântul puternic şi în al doilea trimestru al anului fiscal 2022, cu un ARR care creşte cu 60%, la 726,5 mil. dolari. Rezultatele noastre au fost datorate pe de-o parte noilor clienţi, pentru că am terminat trimestru cu peste 9.100 de clienţi noi, dar şi de o expansiune robustă pe segmentul clienţilor existenţi, ceea ce se reflectă în rata noastră de retenţie de 144.

Credem că avem o oportunitate pe termen lung să creştem durabil şi să construim o companie care va schimba modul în care organizaţiile concurează, precum şi experienţa angajaţilor la muncă şi modul cum firmele interacţionează cu clienţii lor”, a declarat Daniel Dines, cofondator şi CEO UiPath.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Sorin Ovidiu Vîntu aruncă bomba: criza energetică, indusă de Guvern! Adevărul despre pandemie şi Big Pharma + cacealmaua lui Putin VIDEO

Sorin Ovidiu Vîntu a abordat, luni, trei subiecte în tradiţionalul său live pe Facebook: criza energetică, pandemia şi situaţia...
- Advertisement -

More Articles Like This