Thursday, March 28, 2024

Meteorolog ANM, despre norul de poluanți provenit din Spania: „Astăzi e intensitatea mai mare a concentraţiilor de dioxid de sulf”

Must Read

Norul de cenuşă rezultat din erupţia vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare (Spania) va dispărea de pe teritoriul României spre jumătatea acestei săptămâni, iar ploile prognozate nu vor antrena la sol particulele de dioxid de sulf, a declarat meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

“Norul de cenuşă a intrat, deja, în România şi va rămâne încă două-trei zile pe teritoriu. Astăzi e intensitatea mai mare a concentraţiilor de dioxid de sulf. Concentraţia este pe toată coloana, însă la sol valoarea acestora este mică. În general, însă concentraţiile vor fi mici, nu sunt mari fluctuaţii. Concentraţia mare este sus între 5 şi 10 kilometri, undeva chiar şi deasupra norilor. Din acest motiv, acest nor nu prea o să ne influenţeze pe noi. Cu cât înaintăm spre sfârşitul săptămânii, norul se cam disipează. Acesta a venit disipat, oricum… E greu de spus cum vor influenţa ploile efectele acestui nor. Noi estimăm că baza norilor va fi destul de jos, undeva sub 5 – 7 km şi atunci nu antrenează particulele de dioxid de sulf. Oricum, dacă se va întâmpla asta nu cred că va fi un pericol. Nu am auzit nicăieri prin Europa să se fi întâmplat ceva. Acest nor va dispărea cam spre jumătatea săptămânii şi va avea concentraţi foarte mici”, a menţionat specialistul ANM, citat de Agerpres.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţa, duminică, pe Facebook, faptul că norul de cenuşă vulcanică produs de erupţia vulcanului Cumbre Vieja din Insulele Canare va traversa teritoriul României până marţi, 28 septembrie şi că echipamentele de detecţie nu au înregistrat până la acel moment creşteri ale valorilor de poluare.

Astfel, informaţiile primite de ANM, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU, arată că, în cursul ultimelor zile, în sudul şi vestul Europei, concentraţiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol şi altitudinea de 10.000 de metri), s-au menţinut la valori ridicate, iar evoluţia estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă duminică, 26 septembrie, şi ulterior extinderea sa în ziua de luni, 27 septembrie.

- Advertisement -

Potrivit sursei citate, norul de cenuşă vulcanică este un amestec de vapori de apă, de gaz vulcanic şi de particule fine, solide, de magmă pulverizată, solidificată şi răcită.

Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, aparţinând MMAP şi gestionată de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), asigură monitorizarea permanentă a calităţii aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, subliniază MMAP.

Conform datelor existente pe portalul calitateaer.ro, la ora actuală concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum SO2, pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), NOx şi CO se încadrează în limite normale, la nivelul întregii ţări.

Sursa: digi24.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Numărul victimelor în atacul de la Moscova a depășit 60 de morți și peste 100 de răniți. Rușii anchetează un act terorist | ISIS...

Numărul victimelor ucise în atacul armat de lângă Moscova a depășit 60, a declarat Comitetul de Investigații al Rusiei....
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x