Thursday, April 25, 2024

Miliardarul Bernard Arnault și-a vândut participația la Carrefour. Ce se întâmplă cu valoarea companiei

Must Read
Mișcarea momentului. Miliardarul Bernard Arnault, care deţine LVMH, cel mai mare grup de lux din lume a luat o decizie fără precedent. Acesta și-a vândut participația pe care o deținea la Carrefour. Ce sumă a obținut?

MarketWatch anunță tranzacția momentului. Este vorba despre miliardarul Bernard Arnault, care deţine LVMH, cel mai mare grup de lux din lume.

Acesta și-a vândut participaţia de 5,7% pe care o deţinea la retailerul francez Carrefour, prin holdingul său Financiere Agache, iar în urma tranzacției a obținut 724 milioane de euro, echivalentul a 854 milioane de dolari, precizează sursa citată.

Amintim faptul că Arnault a investit în Carrefour în 2007 și era unul dintre cei mai mari acţionari, alături de familia Moulin şi omul de afaceri brazilian Abilio dos Santos Diniz. Pentru vânzarea participației sale, a fost nevoie de un proces accelerat de bookbuilding pentru investitorii instituţionali, la 16 euro pe acţiune, a informat miercuri grupul bancar Societe Generale.

De menționat estecă în cursul zilei de marți, acţiunile Carrefour au închis la 16,85 euro la Bursa de la Paris , evaluând compania la 13,32 miliarde de euro.  Pe de altă parte, miercuri dimineaţa, titlurile înregistrau un declin de 5,2%, iar analiștii sunt de prere că vânzarea participaţiei transmite un semnal negativ privind retailerul francez.

- Advertisement -

Valoarea companiei Carrefour a scăzut după vânzarea acțiunilor

Totodată, decizia luată de milardar este una surprinzătoare, ţinând cont de atractivitatea realinierii geografice a Carrefour, afacerile din Taiwan şi Europa de Est urmând probabil să fie vândute pentru ca grupul să se concentreze pe pieţele sale de bază din Europa Occidentală şi Brazilia, a apreciat Bryan Garnier, analist la Clement Genelot.

Totodată, analistul este de părere că decizia reprezintă un semnal negativ, care va resimți în curând. În ceea ce privește afacerile Carrefour, retailerul a realizat o cifră de afaceri de 78,609 miliarde de euro în 2020, în creştere cu 7,8% în termeni comparabili faţă de 2019. De asemenea, la finele anului trecut, grupul Carrefour avea un număr total de 13.048 magazine, dintre care 369 în România distribuite astfel: 40 de hypermarketuri, 193 de supermarketuri, 168 magazine de proximitate şi 28 de magazine de tip Cash & Carry.

Sursa: capital.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x