Saturday, December 4, 2021

Israelul va produce drone militare la IAR Brașov

Must Read

România va produce drone militare împreună cu Israelul. Cel mai mare producător aerospațial israelian a semnat un acord de cooperare cu IAR-Brașov. Cele două companii și-au propus, astfel, să producă cel mai avansat model israelian de aeronavă fără pilot, Tactical Heron.

În plus, compania israeliană va înfiinţa în România o academie pentru formarea operatorilor şi a tehnicienilor pentru aceste drone. Aeronavele fără pilot care vor fi construite în Brașov vor fi concepute pentru misiuni tactice pe câmpul de luptă și servesc în principal forțelor terestre.

Israel Aerospace Industries (IAI) a semnat un acord de cooperare cu compania IAR-Braşov pentru producţia de aeronave fără pilot (UAV), conform unui comunicat al companiei israeliene transmis joi. Va fi, practic, un transfer de cunoștințe între specialiști, dar de proiectarea, producția componentelor și integrarea, asamblarea și întreținerea lor se vor ocupa românii.

„Acordul de cooperare se bazează pe experienţa vastă atât a IAI, cât şi a IAR-Brasov în activităţi de proiectare, fabricare, asamblare şi testare, pentru a dezvolta cel mai avansat model UAV Tactical Heron”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

- Advertisement -

Tactical Heron al IAI este un UAV conceput pentru misiuni tactice. Aparatul poate efectua mai multe misiuni cu diferite sarcini utile şi include cele mai avansate tehnologii pe care IAI le poate oferi. Acest model face parte din familia UAV a IAI şi este proiectat pe baza cunoştinţelor extinse în domeniu ale companiei, acumulate pe parcursul a aproape 50 de ani.

„Specialiştii noştri au vizitat recent fabrica IAI din Malat şi suntem încrezători că acordul dintre IAR şi IAI va genera valoare pentru ambele părţi. Producţia la IAR Braşov a unor UAV-uri precum Tactical Heron, care încorporează cele mai noi tehnologii la nivel mondial, va fi un plus major pentru afacerile companiei noastre şi pentru imaginea şi reputaţia industriei româneşti de apărare în general”, a declarat directorul general al IAR-Braşov, Laurian Anastasof.

„Sunt încântat să asist la semnarea acordului cu IAR-Braşov, una dintre companiile lider din România. Asistăm la o tendinţă globală în creştere a “Make In”, în care ţările preferă să producă singure în loc să importe. IAI se aliniază acestei politici şi colaborează cu companii locale din întreaga lume, în acest caz România, o ţară importantă către care IAI se străduieşte să furnizeze în continuare cele mai bune sisteme UAV din lume”, a declarat Moshe Levy, vicepreşedinte executiv şi director general al diviziei de avioane militare la IAI.

Caracteristicile dronei Tactical Heron

Tactical Heron este un UAV tactic avansat şi inovator, lider în industrie, cu capacităţi de performanţă foarte dezvoltate. Heron se mândreşte cu una dintre cele mai înalte clasificări în materie de siguranţă şi fiabilitate a zborului din lume şi este capabil să opereze în condiţii meteorologice extreme.

În plus, are un motor de ultimă generaţie, licenţiat şi cu capacităţi demonstrate, ce permite atingerea unei altitudini maxime de zbor de 7.300 de metri, o viteză de 120 de noduri şi o sarcină utilă de 180 de kilograme. Acest UAV poate transporta simultan mai multe sarcini utile şi este echipat cu cei mai buni senzori IAI. Tactical Heron îndeplineşte standardele şi reglementările acceptate la nivel mondial, precum şi cerinţele STANAG 4671 NATO, se mai arată în comunicat.

Israel Aerospace Industries are cunoştinţe şi experienţă vaste în domeniul UAV-urilor, acumulate pe parcursul a aproape 50 de ani de activitate, care se ridică la aproape 2 milioane de ore de zbor şi peste 50 de clienţi operaţionali în întreaga lume. Acestea fac parte din ADN-ul IAI ca punct central la nivel naţional şi global al expertizei tehnologice în domeniul apărării aeriene, radarelor, sateliţilor, aeronavelor controlate de la distanţă, zborului şi ciberneticii.

Israel Aerospace Industries (IAI) este o companie aerospaţială şi de apărare lider mondial care inovează şi furnizează tehnologii de ultimă oră pentru spaţiu, aer, uscat, naval, cibernetic şi securitate internă pentru apărare şi pieţele comerciale. IAI este un partener de încredere al clienţilor guvernamentali şi comerciali din peste 100 de ţări din întreaga lume. Vânzările sale în 2020 au depăşit 4,2 miliarde dolari (un record istoric pentru companie), precizează comunicatul companiei israeliene.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Premieră pentru țara noastră: românii au înmatriculat în 2021 mai multe mașini electrice sau hibrid decât pe motorină

Românii au înmatriculat în 2021 mai multe mașini electrice sau hibrid decât pe motorină. Este o premieră pentru țara...
- Advertisement -

More Articles Like This