Monday, November 29, 2021

ANPC a propus închiderea a patru magazine Mega Image din Bucureşti, pe o perioadă de maximum şase luni

Must Read

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a propus marţi închiderea pe o perioadă de cel mult şase luni a patru magazine Mega Image din Bucureşti, în urma neregulilor grave constatate în cadrul controalelor efectuate la aceste unităţi, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Unităţile propuse pentru închidere temporară sunt cele situate în Piaţa Domenii, pe Bulevardul Ion Mihalache, în Piaţa Sudului şi unul dintre magazinele de pe Şoseaua Colentina.

Constatarea neregulilor grave au avut ca efect aplicarea de către ANPC de amenzi contravenţionale în valoare totală de 93.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine şi oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate şi zonele de brutărie din toate cele 4 unităţi, se menţionează în comunicatul ANPC.

Cele mai frecvente abateri de la legislaţia în vigoare constatate de comisarii ANPC au fost: prezenţa unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie; prezenţa capcanelor destinate rozătoarelor; comercializarea de legume, fructe şi produse cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman; comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro; nerespectarea temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare; tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi şi cuptorul nu era igienizat corespunzător, de asemenea rotisorul şi vitrina caldă nu erau igienizate; la unul dintre raioanele de panificaţie (cu servire individuală de către clienţi – zona de produse neambalate), s-a constatat prezenţa prafului şi a pânzelor de păianjen la partea superioară a vitrinelor de prezentare, iar sertarele unde sunt expuse produsele prezentau un strat grosier de resturi alimentare; ţevile prin care circula lichidul de răcire prezenta oxidare vizibilă şi depuneri de gheaţă; existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate; existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora.

De asemenea, comisarii ANPC au constatat la vitrinele asistate conţinând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificaţie şi spaţiul de depozitare al produselor de cofetărie: prezenţa ruginei, vopsea exfoliată, insecte moarte şi îngheţate, zone oxidate, acumulare de apă provenită din nefuncţionarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice, lichid provenit de la produse din carne ambalată, prezenţa prafului şi a altor impurităţi, în strat gros, pe rafturi şi ventilatoare, prezenţa de resturi alimentare.

- Advertisement -

Controalele de marţi au fost efectuate de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti (CPCMB), sub coordonarea vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă.

La final, preşedintele ANPC, Claudiu Dolot, a subliniat că vor continua controalele în marile magazine alimentare din Bucureşti.

“Constat cu tristeţe că întâlnim încă astfel de situaţii cum sunt cele prezentate în ultimele zile, deşi am alocat mult timp consilierii şi prevenţiei operatorilor economici. De aceea, manifestăm toleranţă zero faţă de abaterile de la lege şi verificăm permanent dacă normele sunt respectate. Aşa cum i-am obişnuit pe cetăţeni, ANPC îşi face datoria pentru a apăra sănătatea şi drepturile consumatorilor. Controalele vor continua pe această temă”, a declarat preşedintele ANPC.

Sursa: hotnews.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Top maşini noi care costă mai puţin decât te-ai putea aştepta. Cum arată şi de la ce preţuri pot fi comandate VIDEO

Românii au deja renumele de cumpărători extravaganți de autoturisme noi și foarte scumpe, de la Tesla, Jaguar, Ferrari sau Rolls Royce până...
- Advertisement -

More Articles Like This