Saturday, December 4, 2021

Cifra de afaceri a firmelor de pompe funebre va depăşi toate recordurile în acest an. Au apărut oferte de plată în rate fără dobândă

Must Read

Cifra de afaceri a firmelor de pompe funebre va depăşi jumătate de miliard de lei în acest an, pe fondul creşterii numărului persoanelor decedate şi ca urmare a scumpirii semnificative a serviciilor de acest gen, se menţionează într-o analiză a Frames dată luni publicităţii. În 2020, România a înregistrat cea mai mare creștere anuală a numărului de decese din 1990 încoace.

Pandemia a făcut ca investiţiile în sectorul pompelor funebre să crească semnificativ, iar numărul firmelor de profil să explodeze. În ultimul deceniu, cifra de afaceri a firmelor de pompe funebre (cod CAEN 9603) a crescut spectaculos, de la 62,8 milioane de lei în 2010 la 330,3 de milioane lei în 2020.

Atingerea acestei cifre de afaceri a companiilor funerare nu a mai avut precedent în România, potrivit sursei citate.

„Anul acesta, business-ul de profil va trece de 500 de milioane de lei, pe fondul creşterii numărului persoanelor decedate şi urmare a scumpirii semnificative a serviciilor de pompe funebre. Potrivit datelor financiare, comunicate de companii la Ministerul Finanţelor, profitul business-ului de pompe funebre a crescut cu mai mult de o treime în pandemie, de la 54,7 milioane de lei în 2019, la 86,8 milioane de lei în 2020. În 2021, analiza Frames estimează un profit de 100 de milioane de lei, de peste 30 de ori mai mare decât în urmă cu 10 ani”, se menţionează într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

- Advertisement -

Numărul mare de decese semnalate în 2020 şi mai ales în 2021, la nivelul întregii ţări, a determinat firmele de servicii funerare să investească semnificativ în extinderea serviciilor, iar numărul angajaţilor a crescut la peste 2.360 în 2020, faţă de 2.326 în 2019 şi 1.032 în 2010.

Înmormântare plătită în rate fără dobândă

Potrivit sursei, firmele de profil au în prezent inclusiv oferte de plată în rate.

„Vorbim de un business care s-a extins semnificativ în ultimii ani şi care a ajuns să acopere tot spectrul de servicii funerare. Îmbălsămarea, coşciugul, casa mortuară, locul de veci sunt principalele repere. Există adevărate lanţuri economice care exploatează eficient întregul proces operaţional. Atunci când cineva moare la spital sau acasă, cu siguranţă apare reprezentantul unei firme care îşi oferă serviciile. Există inclusiv sisteme de creditare, cu plata în rate fără dobândă”, se menţionează în analiză.

România a înregistrat, în 2020, un număr record de decese, de 297.345, cu cea mai mare creştere anuală, de 13,4%, a numărului de persoane decedate din 1990 şi până în prezent, conform Frames. Din 1990 până în 2019, acest indicator demografic varia între 1 şi 3% de la an la an.

Cele mai multe decese, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, au fost cauzate de bolile ale aparatului circulator (162.780 de decese), urmate de tumori (49.769 de decese), boli ale aparatului respirator, inclusiv COVID (38.578), şi boli ale aparatului digestiv (15.318).

Cei mai mulţi decedaţi aveau vârsta de peste 85 ani (73.357) respectiv 80-84 ani (52.250).

Astfel, potenţialul de profit al domeniului de servicii funerare a fost corect identificat de către investitori, dovadă că numărul firmelor de profil a crescut semnificativ, ajungând la 1.125 de societăţi comerciale în 2020, faţă de numai 378 în anul 2010 şi 1.052 de firme în 2019.

Potrivit analizei Frames, realizată la comanda unei companii de profil, cele mai multe firme de pompe funebre activează în Bucureşti-Ilfov, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Braşov.

Numărul deceselor, în creștere

Evoluţia semnificativă a cifrei de afaceri se explică, pe de altă parte, şi prin fiscalizarea unor servicii care, până nu demult, se practicau fără forme legale.

„Nivelul evaziunii fiscale din piaţa serviciilor de pompe funebre s-a redus semnificativ în ultimii ani, iar rezultatele financiare vin să confirme această perspectivă. Asta nu înseamnă că nu există încă multe servicii care se prestează la negru, fără facturi şi chitanţe, însă fenomenul s-a redus semnificativ”, arată documentul.

Ultimele date statistice indică faptul că, din totalul de 1.125 de firme de profil, 1.107 sunt din zona microîntreprinderilor, 16 firme sunt mici, iar 2 sunt mari.

„Investiţiile în domeniu, mai ales în zona de franciză, pot aduce un potenţial de câştig semnificativ celor care se încumetă să intre în această zonă de business. Cu un plan bine pus la punct de dezvoltare la nivel naţional şi servicii coordonate, se poate dezvolta o afacere semnificativă în acest sector”, apreciază analiştii Frames.

Perspectivele în privinţa mortalităţii în România sunt, din păcate, negative. Numărul deceselor creşte de la an la an pe fondul îmbătrânirii accentuate a populaţiei, a creşterii numărului bolnavilor şi, nu în ultimul rând, a obiceiurilor nocive ale românilor.

Alimentaţia nesănătoasă, lipsa mişcării, consumul excesiv de alcool, automedicaţia practicată la scară amplă şi lipsa de interes a unei mari părţi a populaţiei pentru controalele medicale preventive contribuie la accentuarea acestui fenomen.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

Premieră pentru țara noastră: românii au înmatriculat în 2021 mai multe mașini electrice sau hibrid decât pe motorină

Românii au înmatriculat în 2021 mai multe mașini electrice sau hibrid decât pe motorină. Este o premieră pentru țara...
- Advertisement -

More Articles Like This