Saturday, April 20, 2024

Piețele bursiere europene s-au prăbușit vineri, după descoperirea unei noi variante COVID-19 în Africa de Sud

Must Read

Principalele burse europene înregistrau scăderi semnificative vineri dimineaţa, fiind afectate de descoperirea, în Africa de Sud, a unei noi variante a virusului SARS-CoV-2 deosebit de contagioasă, transmite AFP.

În jurul orei 08:22 GMT, indicele principal CAC 40 al bursei de la Paris era în scădere cu 4,40% până la 6.764,80 de puncte, în timp ce bursa de la Londra afişa o scădere de 3,31% iar cea de la Frankfurt era în scădere cu 3,19%.

Anterior, bursele asiatice au fost primele care au înregistrat scăderi importante. Indicele principal al bursei de la Tokyo a închis şedinţa în scădere cu 2,53%, după ce în timpul şedinţei a înregistrat o scădere de peste 3%.

O nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, denumită pentru moment B.1.1.529, a fost descoperită în Africa de Sud şi, potrivit specialiştilor, are un potenţial de răspândire foarte rapidă. În plus, nu se ştie dacă vaccinurile disponibile în acest moment sunt eficiente împotriva acestei noi variante.

- Advertisement -

În aceste condiţii, mai multe state europene, precum Marea Britanie, Italia sau Germania, au luat deja măsuri precum interzicerea accesului călătorilor provenind din Africa de Sud. De asemenea, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, spune că UE intenționează să introducă o interdicție de călătorie pentru țările din Africa de Sud, în încercarea de a proteja statele membre de noua variantă a coronavirusului.

Acţiunile companiilor care au legătură cu călătoriile şi turismul, deja afectate de pandemie, au fost afectate în mod deosebit. Astfel, titlurile pe bursă ale companiei Airbus erau în scădere cu 12%, în timp ce acţiunile companiei aeriene germane Lufthansa afişau o scădere de peste 14%, notează Agerpres.

Ministerul Sănătăţii israelian a anunţat vineri că a fost detectat un caz al noii variante de COVID-19 descoperite în Africa de Sud şi care prezintă un potenţial de propagare foarte rapid, potrivit oamenilor de ştiinţă.

„Varianta descoperită în state din sudul Africii a fost identificată în Israel. Este vorba de o persoană revenită din Malawi”, a precizat ministerul, exprimând temeri cu privire la „alte două cazuri la persoane revenite din străinătate” şi plasate în carantină.

Aceste trei persoane erau vaccinate împotriva COVID-19, a precizat Ministerul Sănătăţii israelian în comunicatul său, fără a preciza însă numărul de doze sau tipul vaccinului.

În urma acestui anunţ, premierul israelian Naftali Bennett a convocat pentru orele locale 11:00 (09:00 GMT) o reuniune cu responsabili ai sănătăţii publice şi ai guvernului său, pentru o analiză a situaţiei sanitare din Israel.

În noaptea de joi spre vineri, guvernul israelian a anunţat că a plasat pe „lista roşie” sanitară Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Namibia şi Eswatini, după anunţul descoperirii noii variante, detectate iniţial în Africa de Sud.

Varianta B.1.1.529 prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutaţii, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care au detectat anterior varianta Beta.

Beta este una dintre cele patru variante etichetate drept „preocupante” de OMS, întrucât există dovezi că ar fi mai contagioasă, iar vaccinurile au o eficienţă mai scăzută împotriva acesteia.

„Piețele anticipează aici riscul unui nou val global de infecții, dacă vaccinurile sunt ineficiente”, a declarat Moh Siong Sim, analist valutar la Bank of Singapore , care a adăugat că „speranțele de redeschidere ar putea fi spulberate”.

Vânzările de acțiuni în Asia au făcut ca acțiunile globale să se îndrepte spre cea mai proastă săptămână de la începutul lunii octombrie.

Mișcările vin pe fondul unei îngrijorări deja în creștere privind focarele de COVID-19 care determină restricții de circulație și de activitate în Europa și nu numai.

Țările europene au extins vaccinările de rapel COVID-19 și au înăsprit restricțiile. Slovacia a anunțat un blocaj de două săptămâni, guvernul cehva închide mai devreme barurile, iar Germania a depășit pragul de 100.000 de decese legate de COVID-19.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x