Wednesday, April 24, 2024

Sute de români au primit bani înapoi de la Enel! Ce trebuie să faci dacă ai instalate panouri solare

Must Read
Sute de români beneficiază deja de avantajele panourilor fotovoltaice, anunţă reprezentanţii Enel, care explică şi cum cei care şi le-au instalat pot primi înapoi o sumă de bani, care se scade din factura de energie.

Aproape 220 de români devin prosumatori, după ce vor beneficia de sisteme fotovoltaice instalate de compania Enel.

Energie pentru nevoile proprii, dar şi surplus injectat în reţeaua de distribuţie

Mai exact, este vorba despre 218 persoane fizice/locuinţe individuale, care se înscriseseră în programul “Casa Verde Fotovoltaice”.

Aceste persoane vor avea marele avantaj de a produce cea mai mare parte a energiei pentru nevoile proprii.

În funcţie de surplusul de energie vândut furnizorului şi injectat în reţeaua de distribuţie, prosumatorii primesc şi o sumă care se reduce din factura lunară de energie.

- Advertisement -

Cei 218 prosumatori au generat în acest an o cantitate totală de 115,5 MWh, suficientă pentru ca un televizor să funcţioneze neîntrerupt timp de 33.571 de zile sau 885 de PC-uri, timp de un an, se arată într-un comunicat al companiei Enel.

Enel mizează pe o creştere a numărului celor care-şi instalează sisteme fotovoltaice, fără a se limita la subvenţiile de la stat

Anamaria Marin, Head of marketing service B2C, Enel: “Companiile Enel sprijină prosumatorii prin soluţii energetice adaptate nevoilor acestora, pentru eficientizarea consumului de electricitate. Prin implementarea acestor tehnologii, prosumatorii contribuie la un mediu înconjurător mai curat şi îşi asigură surse proprii de energie verde.

Ne aşteptăm ca numărul persoanelor care doresc să îşi instaleze sisteme fotovoltaice să crească organic, fără a se limita la subvenţiile oferite de stat, pentru a beneficia de energia produsă cât se poate de aproape de locul de consum, cu emisii de CO2 la cote reduse şi la un cost al electricităţii mai mic.”

Sistemele fotovoltaice pot fi monitorizate de pe smartphone sau laptop

Din septembrie 2019, companiile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia sunt autorizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) să participe la programul de instalare a panourilor fotovoltaice pentru persoane fizice, prin care statul subvenţionează cu până la 20.000 de lei, sau 90%, cheltuielile pentru montarea unui sistem fotovoltaic de cel puţin 3 kW.

Sistemele fotovoltaice, care pot fi monitorizate cu ajutorul unui computer sau smartphone, includ panouri fotovoltaice cu putere instalată de 3kW, un invertor solar cu o putere similară, un contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă.

În plus, consultanţii companiilor Enel oferă şi consiliere pentru accesarea finanţării, întocmesc proiectul tehnic şi documentaţiile pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, asigură consiliere pentru obţinerea avizului tehnic de racordare (ATR), a certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, dar şi pentru racordare şi punerea în funcţiune a sistemului.

Sursa: capital.ro
- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

Alegeri SUA: Actorul Dwayne „The Rock” Johnson îşi retrage sprijinul pentru Biden

Actorul american Dwayne Johnson, cunoscut ca The Rock, a declarat vineri că, spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2020,...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x