Tuesday, April 23, 2024

Turcii stau la coadă la casele de schimb valutar, în timp ce lira se prăbușește. „Am cerut salariul în avans ca să-l schimb în dolari”

Must Read

Lira turcească își continuă căderea liberă, iar economiștii cer măsuri urgente, pe fondul temerilor că inflația va depăși 30%. Situația în țară este tensionată, oamenii își fac calcule de la un salariu la altul și se tem că nu vor mai avea bani nici pentru produsele de bază. Casele de schimb valutar au fost luate cu asalt, în fața lor formându-se cozi uriașe. Țara stă pe un butoi de pulbere, iar marți au avut loc proteste de amploare, în care manifestanții au cerut demisia lui Recep Erdogan, pe care îl găsesc responsabil pentru prăbușirea lirei.

Miercuri în jurul orei 7:03 GMT, lira turcească s-a depreciat cu 3% până la valoarea de 13,15 lire pentru un dolar, după ce în cursul zilei de marţi a atins un minim istoric de 13,45 lire pentru un dolar.

Situația se menține așadar critică după prăbuşirea de 15% înregistrată marţi ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Tayyip Erdogan, care a salutat recentele decizii ale Băncii Centrale privind reducerea dobânzii de bază.

Oamenii spun că se tem că banii nu le vor mai ajunge de la un salariu la altul. Comercianții nu pot dormi noaptea de grijă că nu știu ce se va întâmpla până dimineață și stau cu marfa nevândută.

- Advertisement -

„Am ajuns incapabil să lucrez fără să urmăresc dolarul. Nu cred că există o singură zi în care să nu fiu nevoit să-mi calculez bugetul, iar calculul se schimbă de 100 de ori până primesc salariul de luna viitoare. Nu a mai rămas nimic, inclusiv hârtie igienică, pe care să o cumpăr fără să mă gândesc atent”, a spus Selin, angajat al unei agenții de publicitate, în vârstă de 28 de ani.

Mai multe persoane au spus pentru Reuters că imediat ce și-au primit salariile sau pensiile, le-au schimbat în valută.

„Am cerut un avans din salariu doar pentru a-l schimba în dolari, astfel încât să pot menține un sentiment că ce am câștigat are valoare. Este aproape imposibil să te concentrezi sau să vorbești despre altceva în acest moment.”, a declarat Emirhan Metin, 28 de ani, avocat din Istanbul .

Haluk, editor de film independent, în vârstă de 36 de ani, a spus că a fost adesea plătit cu întârziere de șase până la opt luni. „Așadar, contractul pe care l-am semnat luna trecută valorează cu 20% mai puțin astăzi. Cine știe ce valoare va avea peste șase luni?”

Doruk Akpek, manager al unui startup, a afirmat că a încercat să-și păstreze economiile în dolari și criptomonede, dar a adăugat că situația este mai grea pentru cei care au doar lire.

„Există un puternic impact negativ psihologic, vezi că țara se prăbușește în fața ochilor tăi. Afectează moralul și motivația oamenilor”, a spus Akpek.

În ultimii ani, Erdogan a făcut presiuni insistente asupra băncii centrale să urmeze un ciclu agresiv de relaxare a politicii monetare care, în opinia preşedintelui Turciei, va stimula exporturile, investiţiile şi locurile de muncă, chiar dacă inflaţia se apropie de 20% iar deprecierea lirei se accelerează, ceea ce afectează economiile turcilor.

Începând din luna septembrie şi până în prezent, Banca Centrală a Turciei a redus dobânda de bază cu un total de 400 puncte de bază, ceea ce face ca dobânzile reale să fie în teritoriul negativ, în timp ce practic toate celelalte bănci centrale au început, sau se pregătesc să înceapă, să majoreze dobânda în contextul creşterii inflaţiei. Mulţi economişti au calificat drept “imprudente” reducerile de dobândă în timp ce opoziţia a cerut organizarea de alegeri anticipate.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x