Saturday, April 20, 2024

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie se vor putea face în farmacii

Must Read

Vaccinul antigripal și testele pentru glicemie vor putea fi făcute în farmacii. Un ordin de ministru reglementează aceste servicii, care vor fi efectuate contra-cost.

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor din România, a declarat la Digi24 că urmează ca pentru fiecare din serviciile din farmacie să se elibereze ghiduri de practică farmaceutică.

Scopul este ca fiecare farmacie care va presta aceste servicii să o facă într-un cadru legal, standardizat, armonizat.

Anca Crupariu: “Poate că unele servicii se prestau deja în farmacie, dar nu exista cadrul legal. Vor fi cursuri de instruire, care vor dura de la câteva zile, la câteva săptămâni”.

- Advertisement -

În primă etapă ar urma să fie aprobate ghiduri pentru trei servicii farmaceutice, a spus Crupariu.

“Sperăm ca cele legate de monitorizarea pacienților cu poli-medicație, care presupun și o legătură cu medicul specialist sau de familie. Dorim foarte mult gestionarea pacientului cronic, hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciştilor.

Sursa: digi24.ro

- Advertisement -


- Advertisement -
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
- Advertisement -
Latest News

TOKERO a închis runda de finanțare Private Sale de 1.4 milioane dolari pentru tokenul utilitar LevelUP

TOKERO, un exchange de criptomonede, a anunțat închiderea cu succes a primei runde de finanțare în regim privat, în...
- Advertisement -

More Articles Like This

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x