Saturday, May 28, 2022

Formularul digital de intrare în România, obligatoriu de luni

Must Read

Formularul digital de intrare în România este obligatoriu începând de luni. Mii de români au intrat deja pe platforma online pe care se găsește documentul și l-au completat.

Formularul digital de intrare în România (PLF) va fi folosit începând de luni. Documentul poate fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând de duminică astfel încât toți cei care vin în țară să aibă timp să îl acceseze. Potrivit primelor informații, până la ora 18.00, peste 14.000 de persoane au completat formularul.

„De la lansarea aplicației https://plf.gov.ro și până la 18:00, au fost create 35.549 de conturi în platformă și 14.212 persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF). Diferența dintre numărul persoanelor care și-au creat cont în platformă și al celor care au generat formular este reprezentat de cei care au dorit să vadă cum arată aplicația, ce informații sunt solicitate sau care sunt pașii necesari pentru completare”, au anunțat autoritățile.

- Advertisement -

Potrivit STS, cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei: Aeroportul International „Henri Coandă” – 5.221, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 1.193, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 955, Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 742 și Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 708.

Documentul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate sau a pașaportului, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.

Formularul trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate, precizează autoritățile.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că începând de luni, cetățenii care sosesc în România nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele se regăsesc în formularul digital de intrare în România.

- Advertisement -


- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisement -
0 commission RO V2
Latest News

De ce nu mai vor angajații să se întoarcă la birou. “Vor să meargă la muncă doar pentru conectare și socializare”

Sunt tot mai mulți români care vor să lucreze de acasă. 40% dintre ei spun că nu vor să...
- Advertisement -

More Articles Like This